„Tigrii” au fost „regii” în fața „leilor” BC Mures
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

„Tigrii” au fost „regii” în fața „leilor”

BC Mureș Târgu-Mureș a câștigat vineri seara partida din etapa a VI-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin disputată pe teren propriu cu BC Timișoara cu scorul de 81-75 (24-24, 24-12, 13-25, 20-14). Jocul a fost foarte spectaculos, cu numeroase răsturnări de scor. Primul sfert a fost echilibrat, cu cele două echipe cu rândul la conducere. Pe parcursul acestuia cea mai mare diferență a aparținut oaspeților, care au avut 13-9 după șase minute de joc. Mureșenii au revenit și au preluat conducerea la 19-18, apoi în ultimul minut cu 22-20, dar au reușit egalarea la 24 în ultima secundă, când coșul a fost validat deși mingea nu a ajuns în coș la aruncarea lui Alin Borșa, dar era în coborâre. Sfertul al doilea a fost unul de excepție reușit de „tigri”, care au demonstrat în fața „leilor bănățeni” că ei sunt „regi” în „junglă”. După două libere transformate de oaspeți prin Diaz, mureșenii au preluat inițiativa și s-au desprins la jumătatea actului la 10 puncte. Cu Dino Pita în zi bună și tânărul Norbert Steff într-o îmbucurătoare și constant creștere pe postul de coordonator, mureșenii nu au cedat până la pauza mare inițiativa și au păstrat diferența în permanență, având în penultimul minut avantaj de 13 puncte.

Revenirea bănățenilor a dat emoții

Primul coș reușit în primele secunde de la reluare de Steff a stabilit cea mai mare diferență de pe parcursul întregului meci, dar bănățenii au ripostat cu o serie de 11 puncte consecutive, cu aproape patru minute fără ca mureșenii să înscrie. La intrarea în a doua jumătate a sfertului timișorenii au reușit chiar să preia conducerea la 54-53. Până la ultima pauză s-a mers din nou cap la cap, cu ambele echipe la conducere cu schimbul. Tot BC Mureș a fost cea nevoită să egaleze la finalul actului, lucru reușit cu două libere transformate de Mladenovic. A fost sfertul oaspeților, care au început și ultimul act cu un coș de 3 puncte reușit de Komatina. La intrarea în a doua jumătate mureșenii au reușit în două rânduri să aibă trei puncte avantaj, de fiecare dată cu câte două libere ale lui Mijovic. După a doua serie un coș al lui Pita a mărit avantajul la 5 puncte. Acestea au fost bine gestionate până la final de gazde, care au reușit să încheie cu efectiv complet partida, în timp ce de la bănățeni „gigantul” Drăgușin și Popa Calotă au fost eliminați pentru cinci greșeli personale. BC Mureș încheie așadar cu bine seria cu echipele fruntașe și se menține aproape de locurile de play-off. Urmează o pauză de trei săptămâni, după care „tigrii” întâlnesc a doua echipă de pe Bega, Timba, pe terenul bănățenilor.

Pita a fost cel mai bun marcator al jocului, cu 27 (2×3) puncte, iar pentru mureșeni Mijovic și Mladenovic au înscris câte 12, Person 10, Borșa 8, Steff 6, Santa 4 și Stăncuț 2. Au mai jucat Gîrbea și Kilyen.

De la oaspeți Komatina a fost cel mai bun marcator, cu 18 puncte (4×3), urmat de Jeremic, cu 13 (2), Diaz și Majajlovic (1), câte 11.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE