Final de sezon dezamăgitor și cu necunoscute la volei CSU Medicina CSŞ
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 163 Vizualizări

Final de sezon dezamăgitor și cu necunoscute la volei

Echipa feminină de volei CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș va susține sâmbătă, 24 februarie, de la ora 18.00, partida din ultima etapă a Diviziei A1, pe teren propriu, cu CSM Lugoj. După un sezon considerat cel mai slab în ultimul deceniu, cu un loc 8, echipa mureșeană va încheia sezonul actual pe locul 10 de această dată, acesta fiind și ultimul, deoarece două echipe, SCM Pitești și Unic Piatra Neamț s-au retras înaintea startului. Mureșencele au obținut doar două victorii în cele 17 etape disputate, ambele pe teren propriu, la începutul campionatului, amândouă încheiate cu 3-1, în fața celor de la U NTT Data Cluj și Dinamo București. Adversarele mureșencelor de sâmbătă se află pe locul 6, cu 16 puncte, la distanță mare de echipa clasată pe locul 5, CSM Târgoviște, care a strâns 33 de puncte, dar la numai două în fața celor de la Dinamo București. Dinamovistele întâlnesc în această etapă pe teren propriu formația Știința Bacău, stituată pe treapta a treia a podiumului și o victorie cu 3-0, coroborată cu o eventuală înfrângere a lugojencelor la Târgu-Mureș ar putea coborî echipa bănățeană în turneul play-out.

 

Se joacă sau nu, un play-out fără miză?

Acesta ar urma să se dispute între ocupantele locurilor 7-10, cu jocuri tur-retur, în cursul lunii martie, cu etape în datele de 3, 10 și 14 turul, 17, 24 și 28 returul, dar nu va exista nicio miză pentru participante. Fază eliminatorie nu se va mai disputa, lupta pentru locurile 1-6 se va da în cadrul turneulei play-off, iar de retrogradat nu se va retrograda din motivul amintit. Acest lucru ar putea duce însă la anularea celor șase etape pentru locurile 7-10, dar o decizie se lua doar în ședința de luni a Comitetului Director al FR Volei de luni. Cert este că CSU Medicina s-a „autodepășit”, încheind sezonul pe ultima poziție, chiar disputarea celor șase etape neputând aduce mari schimbări în configurația finală a clasamentului, deoarece mureșencele ar avea de recuperat cel puțin patru puncte pentru a evita cel puțin acest ultim loc.

Partida care avea în anii trecuți drept favorită echipa mureșeană are de această în prim plan echipa timișeană, care a învins și în tur în trei seturi, încheiate la 23, 18 și 17.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE