Dublă în cuplaj la futsal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 100 Vizualizări

Dublă în cuplaj la futsal

Sala Sporturilor din Târgu-Mureș va găzdui sâmbătă, 16 februarie, două partide de futsal cu CSM Târgu-Mureș în rolul de gazdă.

În deschidere, de la ora 12.00, echipa U19 va susține jocul retur din cadrul „optimilor” Cupei României cu Liceul Tehnologic Craiova. Partida se anunță una ușoară pentru echipa mureșeană, care a învins la sfârșitul lunii ianuarie în jocul tur cu un categoric 14-3. Calificarea în „sferturile” competiției se pare că nu va fi o problemă pentru echipa mureșeană. Aceasta are un parcurs fără înfrângere și în cadrul seriei IV a campionatului juniorilor sub 19 ani, cu victorii pe linie.

 

Revanșa în fața singurei învingătoare a liderului

De la ora 17.00, echipa se seniori va disputa partida din cadrul etapei a XII-a din Liga II, cu KSE Târgu Secuiesc. Mureșenii vin după calificarea în „sferturile” Cupei României, unde au eliminat în această săptămână o formație din primul eșalon, Futsal Poli Iași și în campionat se află pe primul loc în eșalonul secund. Avantajul față de următoarele două clasate, Fortius Buzău și adverdara de sâmbătă este de 6, respectiv 8 puncte, dar ambele au câte un meci mai puțin disputat. Astfel, un eventual eșec al mureșenilor ar aduce formația covăsneană practic la doar 2 puncte, locul pentru promovarea directă pe care îl asigură ocuparea primei poziții fiind în pericol. În afară de faptul că mureșenii s-ar distanța aproape decisiv în fruntea clasamentului, ei au și o revanșă de luat în fața echipei din Târgu Secuiesc. Aceasta este singura care a reușit să obțină o victorie în fața elevilor antrenorului Lucian Nicușan, pe care au învins-o în etapa a III-a din turul ediției cu 7-5.

Vor fi așadar două partide importante pentru CSM care pot aduce totodată pași importanți înainte pentru ambele echipe mureșene.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE