Invitație la lansarea volumului „Aripa grifonului. Opere I” de Alexandru Vlad Cultură
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 154 Vizualizări

Invitație la lansarea volumului „Aripa grifonului. Opere I” de Alexandru Vlad

Editura Charmides invită publicul târgumureșean la lansarea primului volum din seria de „Opere Alexandru Vlad – Aripa grifonului”.

Alexandru Vlad (1950 – 2015), prozator, eseist și poet, a fost unul dintre cei mai valoroși scriitori ai generației optzeciste. Debutează cu proză scurtă în 1980 („Aripa grifonului), după care va publica încă două volume de povestiri, patru romane și câteva colecții de eseuri; singurul său volum de poezii apare postum, în anul morții sale. Opera lui a fost încununată cu numeroase premii și distincții, între care Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din România (1980), Premiul „Radu Enescu”, acordat de revista „Familia”, Oradea (1994), Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca pentru proză (oferit pentru „Curcubeul dublu”, 2008), Meritul Cultural în grad de Ofițer (Decretul 943/2010), Premiul Observator cultural (2011), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2011), sau Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2011).

Vor vorbi despre volum Andreea Pop, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Ion Mureșan și Gavril Țărmure.

Evenimentul va fi moderat de Roxana Cotruș și va avea loc joi, 23 mai, ora 18.30, la J’ai Bistrot (Piața Mărășești nr. 6, Târgu Mureș).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE