Fericit ca Lazăr, la Festivalul Filmului European la Târgu Mureș Cultură
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 182 Vizualizări

Fericit ca Lazăr, la Festivalul Filmului European la Târgu Mureș

Finalul filmului este sfâșietor. Singurul leac pe care-l oferă Lazzaro împotriva sentimentului de disperare este frumusețea sa nesfârșită. Cu inteligență și cumpătare, Alice Rohrwacher adună mici nestemate din trecut, cărora le dă o viață nouă, îngăduindu-i, totuși, privitorului o oarecare mângâiere; așa cum găsești deznădejde în fericire, găsești și fericire în deznădejde. (A.O. Scott)

Fericit ca Lazăr este despre o altfel de sfințenie, mai neînsemnată, fără miracole, puteri sau superputeri, fără efecte speciale. Ea vine dintr-un anume fel de a trăi în această lume, în care nu te gândești cu răutate la celălalt, ci doar crezi în el, în care alegi calea bunătății – pe care cei mai mulți dintre noi o ignorăm, deși e mereu la îndemână și posibilă. Ca ceva care ar fi putut să fie, dar un ceva pe care nu ni l-am dorit niciodată. (Alice Rohrwacher)

Povestea întâlnirii dintre Lazzaro, un țăran tânăr atât de bun, încât este adesea luat drept neghiob, și Tancredi, un june aristocrat arogant care se plictisește la Inviolata, un cătun izolat, aflat sub stăpânirea cumplitei Marchize Alfonsina de Luna, regina țigaretelor. O prietenie ciudată și improbabilă, care îl ia prin surprindere pe Lazzaro și se sudează când Tancredi îi cere acestuia să-l ajute să-și orchestreze propria răpire. O amiciție atât de prețioasă, care-l va face pe Lazzaro să călătorească în timp.

Alice Rohrwacher s-a născut în 1981, a studiat la Torino și Lisabona, a lucrat în diverse proiecte de muzică și documentare, ca monteur și compozitor în teatru. Realizează primul lungmetraj în 2011, Corpo Celeste (a cărui premieră are loc la Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes), urmat de The Wonders, Marele Premiu al juriului la Cannes, în 2014.

https://www.youtube.com/watch?v=8NQUOYO1tow

Premii și festivaluri:

2018: Cannes IFF (Best Screenplay), BFI London FF, National Board of Review (Top 5 Foreign Language Films), The New York FF, AFI FEST, Karlovy Vary IFF, Vancouver IFF, Chicago IFF (Top 5 Foreign Language Films), Melbourne IFF, Busan IFF, Tallinn Black Nights FF, Jerusalem FF (Best Feature Film), Munich FF, Philadelphia FF, Zurich FF, Basel FF, Viennale, Reykjavik IFF
2019: Rotterdam IFF (Youth Jury Award), Dublin IFF, Tromsø IFF (Aurora Prize, Faith in Film Award), Sitges – Catalonian IFF (Special Jury Award, Critics’ Jury Award, Carnet Jove Jury Award)

Italia, 2018, 125’
dramă
Regia și scenariul: Alice Rohrwacher
Imaginea: Hélène Louvart
Muzica: Piero Crucitti
Cu: Adriano Tardiolo, Agnese Graziani, Alba Rohrwacher, Luca Chikovani, Tommaso Ragno, Sergi Lopez, Natalino Balasso
Distribuit de: Independența Film

Proiecția va avea loc sâmbătă, 22 iunie, ora 20.00, la Cinema Arta. Intrarea este liberă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE