Sighişoara: Tânăr prins de Poliţie după ce a spart o ceasornicărie Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 135 Vizualizări

Sighişoara: Tânăr prins de Poliţie după ce a spart o ceasornicărie

Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, în timp ce efectuau serviciul de patrulare luni, 8 iulie, în jurul orei 4.00, pe strada Libertăţii din localitate, au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Sibiu, asupra căruia au fost identificate mai multe bunuri, respectiv șase ceasuri de mână, precum şi o unealtă multifuncțională de tip briceag.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor specifice efectuate au stabilit faptul că tânărul în cauză ar fi sustras bunurile respective, la aceeaşi dată, în jurul orei 3.15, dintr-o ceasornicărie, situată pe strada Morii din Sighişoara, unde ar fi pătruns prin spargerea unui geam.

„Totodată, s-a stabilit ca tânărul ar fi pătruns în cursul aceleiaşi nopţi şi în interiorul unui autoturism, parcat pe strada 1 Decembrie 1918, care avea geamurile portierelor întredeschise, de unde ar fi sustras o lanternă, mai multe cabluri de încărcare pentru telefon, precum şi bijuterii din metale nepreţioase.

Prejudiciul cauzat, respectiv bunurile sustrase din interiorul ceasornicăriei, în valoare de aproximativ 600 de lei, au fost recuperate în totalitate, iar referitor la bunurile sustrase din autoturism acestea au fost recuperate parţial, toate fiind predate persoanelor vătămate. La data de 8 iulie, faţă de tânăr a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, în cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unităţii de Parchet competente”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE