INFO. Evoluția testărilor Covid-19 în ultimele 10 zile Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 687 Vizualizări

INFO. Evoluția testărilor Covid-19 în ultimele 10 zile

Din data de 11 aprilie și până în prezent, respectiv 20 aprilie, în România s-au efectuat 39.219 de testări pentru determinarea infecției cu noul coronavirus, potrivit buletinelor zilnice de informare emise de Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, dacă în 11 aprilie în România numărul total de testări cu Covid-19 era de 59.272, la data de 20 aprilie acesta era de 98.491, ceea ce înseamnă o creștere cu 39.219 de testări în 10 zile, adică o medie de 3.921 de testări/zi realizate în ultima decadă.

Raportată la numărul județelor și municipiul București, media pe România din ultimele 10 zile înseamnă o medie de  93,3 testări/județ/zi.

Conform aceleiași surse, cea mai prolifică zi din perioada analizată din punct de vedere al testărilor efectuate a fost 17 aprilie (cu 6.176 de testări), iar la polul opus se află 19 aprilie (cu doar 2.620 de testări).

Câte testări au fost raportate în România de la începutul pandemiei, în perioada 11-20 aprilie:

11 aprilie: 59.272

12 aprilie: 62.328 (+ 3.056)

13 aprilie: 67.204 (+ 4.876)

14 aprilie: 70.097 (+ 2.893)

15 aprilie: 74.827 (+ 4.730)

16 aprilie: 79.629 (+ 4.802)

17 aprilie: 85.805 (+ 6.176)

18 aprilie: 90.991 (+ 5.186)

19 aprilie: 93.611 (+ 2.620)

20 aprilie: 98.491 (+ 4.880)

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE