Lista PNL Mureș pentru parlamentare, contestată de Ciprian Dobre: ”Aceşti politicieni fug de vot!” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 451 Vizualizări

Lista PNL Mureș pentru parlamentare, contestată de Ciprian Dobre: ”Aceşti politicieni fug de vot!”

Fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL) Mureș, Ciprian Dobre, a declarat, pentru Digi24.ro, că ordinea candidaților pe listele pentru alegerile parlamentare aprobată, în data de 15 octombrie, de forurile județene ale partidului, ar fi fost impusă de către premierul României, Ludovic Orban, care deține și funcția de președinte al PNL.

Aflat în data de 15 octombrie pe locul 3 (neeligibil) pe lista PNL Mureș pentru Camera Deputaților, alături de reputatul profesor și chirurg Horațiu Suciu (locul 4), Ciprian Dobre a contestat modul de votare ”la pachet” a listei de candidați, propunerea sa de desemnare a ordinii candidaților pe listă prin vot uninominal nefiind însă agreată de conducerea liberalilor mureșeni.

„După 4 ani de absenţă din viaţa politică, pentru că eram cercetat de DNA, pe 18 august 2020 mi-a venit ordonanţa de clasare, fapta nu există, aşa că mi-am depus candidatura la partid. Am făcut o solicitare, ca lista cu toti candidaţii să fie dusă în Colegiul Director Judeţean, acolo unde sunt toţi liderii PNL, 101 la număr, nu doar cei din Birou Politic Judeţean (conducerea restrânsă, cu doar 28 de membrii) şi votul să fie uninominal. Cine obţine cele mai multe voturi, acela să fie primul pe listă şi tot aşa. Din păcate, colegii mei din Biroul Politic Județean, gânditorii şi strategii PNL Mureş, au respins propunerea mea şi au supus la vot o listă la care Colegiul Director Judeţean mai putea spune doar: da sau nu, per total, nu pe fiecare candidat în parte. Din spusele lor, lista a fost impusă de preşedintele partidului, Ludovic Orban şi că el nu doreşte să fiu pe această listă. Pe mine să spunem că voiau să mă dea la o parte, dar cu profesorul Suciu ce au avut?”, a afirmat Ciprian Dobre.

Potrivit fostului președinte al PNL Mureș, liberalii i-au interzis atât lui, cât și profesorului doctor Horațiu Suciu, accesul în sediul partidului.

”Nu au avut curajul nici măcar să fiu prezent în sală câtă vreme membrii Biroului Politic Județean, cei 28 de oameni, îşi exercitau dreptul de vot. Le era frică, deşi aveau înţelegerile făcute. Aceşti politicieni fug de vot. Nu poţi să faci aşa ceva”, a afirmat Ciprian Dobre.

Duminică, 18 octombrie, conducerea PNL Mureș a anunțat componența finală a listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Astfel, nici Ciprian Dobre, nici Horațiu Suciu nu se mai regăsesc pe listele finale, validate de Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE