Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului! Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 537 Vizualizări

Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului!

Ziua internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului este celebrată în fiecare an la 9 noiembrie, întrucât marchează începutul simbolic al Holocaustului, deoarece în aceeași zi, în anul 1938, s-au luat primele măsuri fizice împotriva evreilor, ziua intrând în istorie sub denumitea ,,Noaptea de cristal”, deoarece în cursul acelei nopți au fost incendiate sinagogi, și au fost sparte geamurile magazinelor evreiești, împrăștiindu-se pe străzi cioburi de cristal, de unde a venit și denumirea istorică a evenimentului.

În zilele noastre, această zi internațională de luptă împotriva rasismului are loc la inițiativa rețelei UNITED, care reprezintă rețeaua europeană împotriva rasismului, fascismului, sprijinind migranții, refugiații și minoritățile. Rețeaua UNITED este compusă din peste 560 de organizații din numeroase state europene, iar printre activitățile desfășurate se numără realizarea de campanii, conferințe, proiecte și publicații pentru a protesta împotriva discriminării și promovarea diversității și incluziunii sociale.

În România probabil nu se înregistează cazuri atât de grave în ceea ce privește rasismul, dar privind la alte țări, în special la Statele Unite ale Americii, putem observa faptul că deși suntem în secolul XXI, rasismul și discrimarea reprezintă o problemă gravă, iar acest lucru poate fi observat în numeroasele proteste care s-au realizat în SUA în ultimii ani. Cu toate acestea, reîntorcându-ne la realitatea țării noastre, un lucru pe care îl putem face este să îmbrățișăm diversitatea culturală și etnică de care avem parte chiar și în orașul nostru și să considerăm acest lucru ca pe o oportunitate gratuită de a învăța despre alte culturi, obiceiuri și moduri de viață. Întrucât schimbarea pornește în primul rând de la noi, ne putem ,,educa” să vedem dincolo de bariere lingvistice și etnice și să promovăm incluziunea socială chiar și prin a-i ajuta pe cei care au probleme în această direcție.

Putem învăța din trecut și să luptăm uniți pentru un viitor mai bun!

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE