Relații cu publicul online la Casa Județeană de Pensii Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 10584 Vizualizări

Relații cu publicul online la Casa Județeană de Pensii Mureș

Reprezentanții Casei Județene de Pensii (CJP) Mureș au informat, pe pagina web a instituției, că începând cu data de 9 noiembrie, în vederea evitării contactului fizic direct și pentru respectarea distanței sociale corespunzătoare, cererile se vor înregistra electronic, însoțite de copii după documentele de stare civilă și în original pentru cele doveditoare a stagiilor de cotizație, iar ulterior, acestea vor fi depuse prin Poșta Română sau prin curierat la sediul CJP Mureș, în termen de 7 zile de la înregistrare.

Potrivit sursei citate, înregistrarea cererilor se va realiza fie pe email, la adresa: cjpmures@cjpmures.ro, prin fax la numărul 0265-262.018 sau prin Poșta Română sau curierat la sediul instituției.

Pentru alte solicitări, adresele de email disponibile sunt următoarele: cereri pentru pensiile comunitare/internaționale – mureș.pi@cnpp.ro; cerere pentru adeverințe stagii de cotizare – stagii.mure@cnpp.ro; cereri pentru plăți pensii (conturi, ajutoare de deces) – plati.mures@cnpp.ro; cereri pentru accidente de muncă și boli profesionale – mures.ambp@cnpp.ro; și cereri pentru conturi online, sesizări, sugestii și petiții electronice – cjpmures@cjpmures.ro.

Activitatea de primire a publicului la sediul instituției se va realiza de luni până joi, între orele 9.00 – 12.00, pentru primirea dosarelor de pensii și indemnizații – cazuri noi; limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial, urmași, invaliditate, legi speciale; la casierie doar pentru încasarea veniturilor din contribuțiile la contractele de asigurare și pentru eliberarea biletelor de tratament.

Activitatea de audiențe se va realiza în continuare telefonic și prin email, iar pentru programări și informații se pot apela următoarele numere de telefon: cabinetul 1 Târgu Mureș – 0747-732.187; cabinetul 2 Târgu Mureș – 0741-683.128; cabinetul Reghin – 0741-731.372; cabinetul Sighișoara – 0741-730.490 și cabinetul Târnăveni – 0265-446.161, interior 168.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE