Fărşang, groparul iernii

Una din cele mai inedite obiceiuri care marchează finalul iernii este  Fărşangul, obicei vechi de sute de ani care marchează sfârşitul iernii şi începutul Postului Paştelui, obicei care se mai păstrează în special în localitățile cu comunități maghiare. O prezentare a acestui obicei este făcută de către Muzeul Etnografic „Anton Badea” prin muzeograful Kozma Jozsef,  din care putem afla o sumedenie de lucruri interesante demne de a fi prezentate.

„Secole la rând, „fărșang”-ul reprezenta o sărbătoare care, de regulă, începea după Bobotează (6 ianuarie) și ținea până la începutul postului mare (postul negru) și se repeta anual. Acest interval de timp era o perioadă în care oamenii își luau rămas bun de la iarnă, așteptau primăvara și întruchipau lupta simbolică dintre iarnă și primăvară.  Obiceiurile legate de această perioadă aveau menirea de a prezenta apropierea primăverii. Înmormântarea iernii reprezenta, totodată, și alungarea răului acumulat peste an. Țăranii îmbrăcau un manechin făcut din paie, reprezentând „fărșang”-ul, care, în cadrul unei petreceri, era ars. Au existat localități în care lupta dintre iarnă și primăvară a fost prezentată/jucată de persoane costumate ca atare. Spre sfârșitul acestei perioade persoanele costumate umblau din gospodărie în gospodărie să adune donații pentru muzicanții care participau la această sărbătoare. Odinioară nunțile erau organizate tot în această perioadă, deoarece în imaginația populară persista un crez conform căruia există o strânsă legătură între natura care se trezește și tinerii însurăței. Un rol semnificativ în alegerea partenerului de viață l-au avut balurile organizate în această perioadă. Uneori se întâmpla ca fetele care rămâneau nelogodite sau nemăritate să fie luate în derâdere. Ultima zi a fărșangului, numită „marțea lăsării cărnii”, (húshagyókedd – cu 47 de zile înainte de Paște), reprezintă și începutul perioadei postului negru. În această zi băieții costumați vizitau gospodăriile localității, invitau gazdele la bal, jucau fetele gospodăriei și cereau bani pentru muzicieni”, se arată în prezentarea făcută de Kozma Jozsef.

Potrivit muzeografului reghinean, în funcție de localități, obiceiul se desfășura în diferite moduri, fie prin paradă, fie obiceiul era prezentat în spații închise, de regulă la șezători.

„Paradele carnavalului erau organizate în localități mai mari – comune sau orașe. Participanții la aceste parade se costumau în diferite personaje – frizer, preot, comerciant, cerșetor , medic, mireasă, mire etc., iar dialogul dintre acestea erau, de multe ori, improvizat de către participanți și aveau menirea de a prezenta calitățile și defectele personajului pe care îl întruchipau/jucau. Pe lângă aceste personaje omenești, participanții se deghizau cu drag și în animale precum ursul, calul, țapul etc. Acest vechi obicei, cu tradiție de sute de ani, a fost readus la viață, în mai multe localități ale județului Mureș, precum Câmpenița, Breaza, Fântânele, Sâncrai, Sângeorgiu de Mureș, Glăjărie. Specificul obiceiului în aceste localități era că personajele prezentate erau întruchipate numai de băieți. După ce se aduna ceata de comedianți, aceștia treceau pe la fiecare poartă a localității, unde erau omeniți de către gazdele care, ulterior, erau invitate la bal. După colindarea fiecărei gospodării, distracția se muta în căminul cultural al localității și ținea până a doua zi dimineață”, spune muzeograful  Kozma Jozsef.

Foto: ”Fărșangul” în localitatea Breaza, Mureș, 1990-2006, arhiva personală Demeter Aranka.

(A. Z.)