Péter Ferenc, tranşant în problema Liceului Teologic Romano-Catolic: ”Nu vom da înapoi, vom reînființa Școala Catolică” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 938 Vizualizări

Péter Ferenc, tranşant în problema Liceului Teologic Romano-Catolic: ”Nu vom da înapoi, vom reînființa Școala Catolică”

Un complet de judecată al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a admis marți, 3 mai 2022, recursurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rakoczi Ferenc” împotriva Încheierii din 15 octombrie 2019 şi Sentinţei nr. 119 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Practic, Instanța Supremă din România a menținut o sentință a Curții de Apel Târgu Mureș care a anulat ordinele ministeriale de reînființare, în anul 2018, a Liceului Teologic Romano Catolic ”II Rakoczi Ferenc” din Târgu Mureș, după ce Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională legea din februarie 2018 prin care Parlamentul României a adoptat o lege de reînființare a unității de învățământ.

Părțile din dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție au fost: Colegiul Național ”Unirea” – intimat (reclamant), Asociația Civică pentru Demnitate în Europa – intimat (reclamant), Partidul Mișcarea Populară – intimat (reclamant), Ministerul Educației – intimat (pârât), Ministerul Educației – recurent (pârât), Liceul Teologic Romano-Catolic ”II Rakoczi Ferenc” – recurent (pârât).

”Ce se întâmplă în jurul Școlii Catolice de ani de zile este inacceptabil, jignitor și scandalos. Este greu de crezut că cineva ar vrea să folosească acest caz pentru a incita tensiuni etnice. UDMR continuă să lucreze pentru a găsi soluția administrativă potrivită pentru soluționarea cazului Școlii Catolice într-o manieră calmă. Această decizie nu afectează activitățile zilnice ale școlii. De aceea, subliniem că elevii, profesorii și părinții pot continua să cunoască UDMR alături de ei. Nu vom da înapoi, vom reînființa Școala Catolică din Târgu Mureş!”, a scris miercuri, 4 mai, pe pagina sa de Facebook, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș și totodată liderul UDMR Mureș.

Citește și:

https://www.zi-de-zi.ro/2022/05/04/kovacs-mihaly-levente-despre-scoala-teologica-romano-catolica-daca-se-desfiinteaza-o-vom-crea-din-nou/

https://www.zi-de-zi.ro/2022/05/04/frunda-csenge-reactie-de-aparare-a-liceului-teologic-romano-catolic-trebuie-sa-o-luam-de-la-capat/

https://www.zi-de-zi.ro/2022/05/04/infiintarea-liceului-teologic-romano-catolic-din-targu-mures-anulata-de-instanta-suprema/

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE