Spitalul Regional în regim de urgenţă Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 60 Vizualizări

Spitalul Regional în regim de urgenţă

Proiectul de hotărâre privind acordarea unui terenul pentru noul Spital a fost dezbătut ieri de consilierii locali în regim de urgenţă, proiectul negăsindu-se pe ordinea de zi a şedinţei de CL. Vă reamintim că atât conducerea Spitalului Orăşenesc Luduş, în frunte cu managerul Ionel Iov Chişu, cât şi o parte a aleşilor locali au susţinut că terenul potrivit pentru construcţia spitalului ar fi piaţa de zi, unde ar putea fi ridicată şi sala de sport. Pe de altă parte, primarul Ovidiu Dancu a susţinut că va pune la dispoziţie terenul Oborului de Animale, aflat la ieşirea din Luduş spre Roşiori, variantă însă mai scumpă pentru că nu există utilităţi. Ieri după amiază a avut loc întrunirea consilierilor locali din Luduş, în şedinţă ordinară, cu 17 proiecte de hotărîre propuse spre aprobare şi dezbatere. Pe ordinea de zi a şedinţei a fost inclus proiectul de hotărîre prin care a fost declarat vacant un post de consilier, ca urmare a demisiei consilierului local UDMR Alexandru Toth. Un alt proiect aflat pe masa consilierilor a fost cel privind concesionarea directă a suprafeţei de 27 mp, către o firmă, apoi vânzarea în principiu a unor suprafeţe de teren aferente garajelor amplasate pe strada Lăcrămioarei. Următorul proiect a vizat acceptarea unei donaţii în favoarea Luduşului, constând dintr-o suprafaţă de 0,58 ha de teren, ca urmare a renunţării la această suprafaţă de către titularii terenului. Directorul Casei de Cultură, Cristina Dancu va prezenta noul Regulament de Funcţionare a Casei Orăşeneşti de Cultură.

Alexandru L. KRISTOF

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE