Năstase, vânătoarea şi ouăle

Revin în forţă, după ce timp de două zile mi-am pierdut timpul citind literatură de specialitate, aşa cum mi-a recomandat Popeasca. Ionescu al meu şi Popescu al ei fac un cuplu pe cinste. A, nu vă gândiţi la prostii! Cuplu în sensul că amândoi sunt puţin duşi, joacă table şi şah toată ziulica. Dacă nu ar cere de mâncare, mai că nici nu aş simţi că există. Nu ştiu ce se tot plângea Popeasca de soţul ei, este mult mai de treabă decât al meu. În plus, dacă şi-a luat nevastă tânără, câte a înghiţit bietul de el! Nu intru în detalii, dar e bine ca Popeasca să ştie că ştiu.
Sâmbătă, încă marcată de interogatoriul de la poliţie, zic că ies prin centru să mă plimb şi poate să şi intru la biserică. Intru pe la piaţă şi cumpăr nişte ouă; ştanţate, din Sărmaş, de la fermă. Mă răzgândesc şi nu mai intru la biserică. Am auzit că popii se ceartă ca chiorii, aşa că mai bine renunţ. Intru într-un magazin şi salut politicos „bună ziua". Fata care era vânzătoare, bănuiesc, mormăie ceva şi o întreb ce a spus. „V-am salutat; jo napot kivanok!", A, zic, atunci la revedere. Nu sunt şovină, toţi vecinii mei, cu excepţia Popeştilor sunt unguri, dar asta e prea de tot. Intru în alt magazin, stau ce stau singură şi când să ies apare o fătucă. Îi spun că credeam că nu-i nimeni şi-mi răspunde obraznic: „am fost să mă piş, dragă". Fac ochii cât cepele şi mă întreb oare cu cât sunt plătite duduile astea ca să alunge clienţii. Îmi piere pofta şi mă întorc acasă. Ionescu şi Popescu spun că vor o omletă mare. O fac aşa cum ştiu eu, pun şi ceva şuncă şi mă gândesc ca eu să nu mănânc că-mi creşte colesterolul. Pe când bărbaţii ştergeau cu o bucată de pâine ultima urmă de omletă din farfurie aud la radio o ştire care mă paralizează. Posibil ca la Sărmaş să fie gripă aviară. Mă uit la Ionescu, mă uit la Popescu şi-mi amintesc de ouăle de la Sărmaş. Ei râd inconştienţi. Cică prefectul Dobre a zis că s-au găsit cadavre moarte de păsări. Eu mă gândesc că la fel vor ajunge şi ei dacă se confirmă aviara. Mă foiesc vreo trei ore şi nu ştiu ce să fac: să le spun, să nu le spun? Mă hotărăsc pentru ultima variantă. O sun totuşi pe o prietenă care este din Sărmaş şi-mi spune să stau liniştită că a fost alarmă falsă.
Când l-am văzut duminică dimineaţa pe Ionescu vesel mi-am zis că am scăpat. Ziua trece monoton, nu ies din casă. Mă gândesc la minerii ăia morţi. Apoi, mă gândesc la Năstase, iar noaptea visez că zboară. Ca un Icar. Ieri aflu că s-a autosuspendat din funcţia de conducere din PSD. Eu cred că nici atâta avere nu-i bună, te poate tâmpi. Intru pe la PSD să văd care-i starea de spirit. Este mai mult spirit, că toţi sunt plecaţi. Mă uit mai bine şi cine credeţi că şedea amărât pe un scaun. Ovidiu, primarul din Luduş. L-am recunoscut că seara a apărut pe toate canalele, după ce l-a împuşcat pe unul la vânătoare. Dau să intru în vorbă cu el, aşa pentru consolare, dar îmi face semn să mă car. Ceea ce şi fac că m-am săturat de consolări.
O veni el şi anul 2008. Atunci să vezi cum aleargă ei după noi.
Ioneasca, de la doi