Acoperiş smuls de furtună
29 iunie 2017O casă din municipiul Reghin a fost avariată, luni după-amiază, de acoperişul unui bloc de locuinţe care a fost smuls în timpul unei furtuni, informează www.agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, cpt. Cristian Virag, a declarat că rafalele de vânt au smuls în jur de 40 de metri pătraţi de tablă de pe acoperişul unui bloc de locuinţe, pe care i-a aruncat peste o casă din apropiere, situată pe strada Sălciilor. Bucata de tablă dislocată a avariat acoperişul casei pe circa 15 metri pătraţi. Nicio persoană nu a fost rănită. La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Reghin cu o autospecială şi şapte subofiţeri, iar echipele Electrica au verificat dacă nu cumva există fire de curent electric căzute.
(Redacţia)
Lasă un comentariu