Beneficiarii DGASPC Mureş, muzicieni talentaţi
16 august 2017Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a organizat, recent, la sediul instituţiei de pe strada Trebely nr. 7 din Târgu-Mureş, un concurs de interpretare muzicală dedicat copiilor şi tinerilor din sistemul judeţean de protecţie.
Competiţia s-a desfăşurat individual şi a constat în interpretarea a două creaţii instrumentale. La pian, cei mai buni concurenţi au fost Szasz Ronaldinio (aflat în plasament la asistent maternal Lucreţia Natea), Denisa Maria Lunca (aflată în plasament la asistent maternal Rodica Cătinean) şi Emanuela Romina Neagu (aflată în plasament la asistent maternal Rodica Cătinean), în timp ce la fluier cel mai bun participant a fost Florin Claudiu Barsony (Complexul de case de tip familial Sâncraiu de Mureş).
Potrivit organizatorilor, juriul a fost alcătuit de personal al DGASPC Mureş, iar criteriile după care s-a făcut departajarea au fost următoarele: interpretarea în stil şi caracter a piesei (maxim 4 puncte), realizarea tehnică (maxim 2 puncte), gradul de dificultate a repertoriului ales (maxim 2 puncte) şi impresia artistică – ţinuta, poziţia de cântat, atitudinea scenică (maxim 2 puncte).
“Toţi participanţii au fost premiaţi cu câte o geantă de voiaj şi au primit diplome de participare! Mulţumiri pentru implicare şi dăruire doamnelor asistente maternale Cătinean Rodica şi Natea Lucreţia şi personalului de la Complexul de case de tip familial Sâncraiu de Mureş”, au transmis reprezentanţii DGASPC Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.
(Redacţia)
Lasă un comentariu