Decalog şi dialog. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Simbolismul icoanei şi înţelesul teologic al sărbătorii

Când Maria împlini trei ani, Ioachim zise: Chemați pe fiicele neîntinate ale evreilor. Fiecare să țină în mână o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu tânjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului. Aici, preotul o întâmpină pe Maria și, sărutând-o, o binecuvântă zicând: Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurilor El Își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel. Cu aceste cuvinte, pe cât de simple pe atât de cuprinzătoare, prezintă Protoevanghelia lui Iacob, cea mai veche scriere apocrifă creștină, datând din secolul II d. Hr, evenimentul care este sărbătorit azi atât de către creștinii ortodocși cât și de cei catolici.

Părinții Bisericii, de la Sf. Grigorie de Nyssa la Sf. Maxim Mărturisitorul sau Fericitul Ieronim, afirmă că acest eveniment era prăznuit cu mult înainte de secolul al IV-lea, dar cu toate acestea a fost generalizat în Răsăritul creștin abia în secolul al VI-lea (când împăratul Justinian sfințește o biserică având acest hram nu departe de ruinele  Templului din Ierusalim), iar în Occident doar în anul 1374. Pentru a înțelege mai bine simbolismul icoanei praznicului considerăm necesare două precizări cu privire la Templu: în primul rând nu este vorba despre cel construit sub domnia lui Solomon, acesta fiind distrus în anul 587 î. Hr. de Nabucodonosor, ci de al doilea Templu, edificat în anul 517 î. Hr. sub conducerea lui Zorobabel, la îndemnul profeților Agheu și Zaharia. El era împărțit în trei părți distincte: curtea interioară sau vestibulul, Sfânta și Sfânta Sfintelor, arhitectură interioară ce va fii adoptată și de bisericile ortodoxe. Icoana ne-o prezintă pe Sfânta Maria adusă de părinții săi și întâmpinată de marele preot în curtea interioară, la baza treptelor. Chipul Fecioarei ne poate nedumeri pentru că este al unei tinere femei, deși trupul este cel al unui copil de trei ani. Mărimea trupului îi indică vârsta fizică, dar fața, maturizată intenționat de iconar, indică o certă conștientizare a misiunii ce o așteaptă pe această pruncă asupra căreia s-a odihnit degetul lui Dumnezeu.

Copila anticipează în mod tainic femeia, așa cum, în icoanele Maicii Domnului cu Pruncul, acesta este reprezentat de asemenea matur. Marele preot Zaharia este îmbrăcat cu toate veșmintele preoțești, deci pregătit pentru exercitarea oficiului liturgic în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru al Templului, unde intra numai el o singură dată pe an și doar cu jertfă de sânge. Maria este pe cale să urce cele cincisprezece trepte în cântec de psalmi. Legea de la Templu impunea credinciosului să se oprească pe fiecare treaptă și să recite unul din psalmii speciali, numiți chiar ai Treptelor (Psalmii 119-133). Tradiția spune că, ajunsă pe a treia treaptă Maria a început să danseze de bucurie. Dacă întregim imaginea cu fecioarele purtătoare de făclii avem un tablou foarte asemănător cu cele zece fecioare aflate în așteptarea nocturnă a Mirelui, ceea ce ne duce la o interpretare oarecum nupțială a momentului: Maria dansează pentru că a fost aleasă să fie logodnica Mirelui Ceresc.

În registrul secund o găsim pe Fecioara pe cea mai înaltă treaptă, lângă Sfânta Sfintelor. A parcurs cele cincisprezece trepte, simbol al urcușului spiritual de la curățire la iluminare și apoi la unirea cu Dumnezeu, de aceea tronează deasupra tuturor, fiind slujită de un înger cu capul plecat. Femeia gânditoare din capătul treptelor este prezentată în toată splendoarea sfințeniei sale, este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii, este cea despre care spunea inspirat psalmistul David: De față a stat Împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată și preaînfrumusețată (Psalmul 44, 11), sau femeia ce poartă cununa de stele omagiată în Apocalipsă, dar stăpânirea sa asupra oamenilor nu este una monarhică, ci maternă. De altfel, în tradiția iconografică ortodoxă ea este reprezentată cel mai frecvent în chipul mamei, cu șalul pe cap și pe umeri, și mai rar cu coroana pe cap ca în tradiția apuseană. În concluzie, icoana ne spune că cea care este chip al Bisericii lui Hristos este introdusă în Templul Legii, că umbra Legii a trecut și s-a arătat legea iubirii și a darului, iar ortodoxia comemorează în fiecare biserică acest praznic printr-un gest pe cât de profund pe atât de neștiut de majoritatea credincioșilor: în fiecare sfânt altar, deasupra Sfintei Mese, se află icoana Maicii Domnului. Ea este, așadar, tot timpul în Sfânta Sfintelor, ne veghează și ne supraveghează, deci, ca preoți, se cuvine să fim foarte reverențioși în slujire pentru că ne aflăm tot timpul în prezența Împărătesei.

Preot Daniel COTA