Decalog şi dialog. Sfântul Nicolae, contemporanul necunoscut

Oare ce creștin n-a auzit vreodată de Sfântul Nicolae? Sau care dintre noi, copii fiind, nu ne-am lustruit cu sârguință ghetele, chiar dacă erau rupte în urma deselor aventuri fotbalistice din sezonul de toamnă, interzise, evident, de grijuliile noastre mame, în așteptarea super-bătrânelului capabil să ne satisfacă măcar o mică parte din visele noastre într-ale cofetăriei? Trebuie să recunoaștem că, în vremea copilăriei noastre, adică acum vreo 30 de ani, Moș Nicolae era mult mai cool decât acum. A găsi o portocală sau o ciocolată, cât de mică era, într-adevăr, în vremea aceea, de domeniul supranaturalului.

Sfântul Nicolae, o persoană reală

Dar nu despre asta doresc eu să vă vorbesc azi, ci despre faptul că, dincolo de celebritatea personajului, știm puține lucruri referitoare la Sfântul Nicolae, iar cele pe care le știm fac parte dintr-o viață ușor romanțată a sa, chiar dacă au o oarecare legătură cu reala sa biografie. Dincolo de aura sa legendară, Sfântul Nicolae este o persoană reală, a cărei viață și activitate au fost consemnate de cronicari demni de crezare de-a lungul vremii.

Sfântul s-a născut în jurul anului 260 (cel mai probabil în 265) la Patara, pe teritoriul de azi al Turciei, părinții săi numindu-se Epifanie (sau Teofan) și Nona (sau Ioana). La vremea aceea Patara era un bastion creștin, unde poposise chiar Sfântul Apostol Pavel, în anul 61, la întoarcerea din Macedonia, în drum spre Ierusalim. În adolescență rămâne orfan și decide să-și dedice viața slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, dar exista o mică problemă: trebuia să scape, într-un fel, de averea destul de substanțială pe care o moștenise de la părinții săi. (Deși, în general, se spune că evenimentele următoare au avut loc după numirea sa în scaunul episcopal din Mira, absolut toate izvoarele bizantine, sinaitice și chiar etiopiene consemnează că ele sunt mult anterioare). Prilejul, demn de un roman cavaleresc, nu întârzie să apară: vecinul său, tată a trei fete, nu putea să le mărite, cu toate că erau foarte frumoase, pentru că nu le putea asigura zestrea necesară, așa că, disperat, hotărăște să le trimită la un bordel pentru a-și asigura traiul  de zi cu zi. Soluția îi era la îndemână pentru că în Patara funcționa încă Templul lui Apolo, unde se practica, de secole, hierogamia sau prostituția sacră.

Personaj istoric, cinstit dintotdeauna de români

Auzind despre aceasta, tânărul Nicolae se strecoară noaptea și lasă o pungă cu aur pe pervazul ferestrei, dota fetei mai mari. La fel se întâmplă și în cazul celei mijlocii, dar atunci când lasă aurul pentru fata cea mică este descoperit de tatăl lor și, rușinat că fapta lui s-a vădit, hotărăște să părăsească ținutul natal și pleacă spre marea cetate a Mirei. Poate nu este lipsit de interes faptul că fata cea mică, cu tot ajutorul bănesc al Sfântului Nicolae, nu s-a măritat niciodată. Să fii nutrit, oare, niște sentimente mult mai profunde față de tânărul și bogatul său binefăcător? Dumnezeu știe. Cert este că, în anul 295, după o scurtă ședere la Mira Lichiei, este uns, prin descoperire dumnezeiască, epiccop al cetății. Faptul în sine este foarte important și sugerează dimensiunea vieții spirituale a lui Nicolae întrucât, de-a lungul veacurilor, până în ziua de azi, doar trei persoane, veritabili titani ai credinței, au fost numite episcopi fără să fie clerici în prealabil: Sever al Antiohiei, Sfântul Ambrozie al Milanului și Fotie cel Mare al Constantinopolului. Perioda următoare este presărată de multe minuni pe care, din păcate nu le putem prezenta din lipsă de spațiu, deci ne vom limita la faptele istorice: Sfântul Nicolae intervine în criza grâului, sub domnia lui Dioclețian și salvează cetatea de la foametea rezultată din măsurile vamale luate de acesta în anii 312-313, atitudine pentru care va fii și închis de autorități și depus din treapta episcopală prin confiscarea omoforului. Acesta îi va fii restituit de către Maica Domnului în chip miraculos. Referitor la palma aplicată lui Arie la Sinodul I Ecumenic (de unde și tradiția cu nuiaua nelipsită a Sfântului Nicolae ), trebuie, musai, să facem o precizare: niciun document nu i-o atribuie Sfântului Nicolae. Probabil că întâmplarea se potrivește mult mai bine profilului psihologic sl Sfântului Spiridon al Trimitundei, vașnic cioban cipriot, mult mai aprig la mânie decât blândul Nicolae.

Conform istoriografiei creștine, Sfântul Nicolae a trecut la Domnul în jurul anului 343, dar epopeea sa nu se oprește aici. O tradiție (îndoielnică) ne spune că osemintele sale au fost, la un moment dat, furate de cavalerii cruciați și duse în Europa. Din păcate nu avem acum spațiul necesar pentru a evidenția această epopee (promitem să revenim în scurt timp cu detaliile de rigoare), cert este că Sfântul Nicolae a ajuns, în cele din urmă la Bari, în Italia, unde odihnește până în ziele noastre.

Ideea de bază a acestui text este aceea că, dincolo de aura de legendă, Sfântul Nicolae face parte din viața noastră cotidiană. Este un personaj istoric, cinstit dintotdeauna de români (se spune că Mihai Viteazul purta în luptă o parte din brațul său), numai că nu este moșul prezentat la televizor care sparge magazinele din dorința de a ne oferi cadoul dorit, nu coboară, plin de funingine, pe horn, nu cară saci uriași cu bunătăți și. nu umflă conturile supermarketurilor. El ne spune ceva mult mai simplu și mai natural: dăruind vei dobândi.

Preot Daniel COTA

P.S. Pentru o mai bună înțelegere a vieții și activității Sfântului Nicolae vă recomand cartea părintelui conf. univ. dr. Constantin Necula, „Viața Sfântului Ierarh Nicolae”, făcătorul de minuni, dăruitorul, Editura Agnos, Sibiu, 2015.