Peste 100 de amenzi într-o singură zi!
11 decembrie 2017Polițiștii mureșeni au intervenit sâmbătă, 9 decembrie, la peste 48 de evenimente și au desfășurat şapte acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate peste 107 amenzi, iar 12 șoferi au rămas, temporar, fără permis.
Într-o singură zi, au fost organizate şapte acțiuni și s-a intervenit la 48 de evenimente, dintre care 41 au fost sesizate prin 112. „În urma activităților, au fost constatate 13 infracţiuni. De asemenea, a fost dispusă o măsură restrictivă de libertate. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 107 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 40.000 de lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind reținute 392 de permise de conducere și au fost retrase opt de certificate de înmatriculare. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și vor continua și în perioada următoare”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
(Redacţia)
Lasă un comentariu