Share
Home / Cultură / Expoziții la Palatul Culturii și la Fundația Culturală Bernády György în cadrul Nopții Albe a Galeriilor
Foc, apă și public variat la expoziția lui Kedei Zoltán (Foto: Andrei Vornicu)

Expoziții la Palatul Culturii și la Fundația Culturală Bernády György în cadrul Nopții Albe a Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor a propus din nou târgumureșenilor o întâlnire, după lăsarea întunericului, cu exponate vechi, de dată mai recentă sau chiar în premieră. Deși numărul spațiilor expoziționale este redus în orașul nostru, organizatorii au făcut tot posibilul să le asigure vizitatorilor o atmosferă cât mai primitoare, cu o ofertă interesantă și, în unele cazuri, cu cele mai rafinate arome ale vinurilor Liliac.

Fundația Culturală Bernády György a organizat expoziția de pictură a artistului târgumureșean Kedei Zoltán. Sub genericul „Focul și apa“, galeria de pe strada Horia a prezentat un triptic și 14 picturi în ulei în care cele două elemente naturale aflate într-o permanentă tensiune și opoziție s-au îngemănat în nuanțe de albastru și roșu și au căpătat, de la o pânză la alta, forme proteice, când abstracte, când reprezentând peisaje dinamice și personaje esențializate.

Artistul sibian Ioan Tămâian a fost prezent la Galeria Art Nouveau – UAP cu lucrări în cadrul expoziției „Reflexii în timp“. Vizitatorii au putut vedea lucrări complexe, realizate printr-o tehnologie sofisticată, în care metalul și sticla coexistă simbiotic și dau naștere unor geometrii și interpretări dintre cele mai diverse. Lucrările lui Ioan Tămâian propun viziuni estetice particulare și se inspiră parțial din mituri și episoade ale tumultuoasei istorii a umanității.

Tot în incinta Palatului Culturii, vizitatorii s-au putut delecta cu exponatele Galeriei de Artă Românească Modernă, dar și cu expoziția „Lumini și umbre – Tendințe coloristice în pictura maghiară între 1810-1920“.

Organizatorul local al evenimentului a fost Asociația K’ARTE, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Tîrgu Mureș și Consiliul Județean Mureș.

Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Adrian Ivanițchi, cetățean de onoare al municipiului Sighișoara

La propunerea jurnalistului Vasile Luca și la inițiativa primarului municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, în ședința …

Share
Share