FOTO-VIDEO: Afacerile sighișorene sărbătorite la Business Event 2016 Business
  • ligia.voro
  • 1 comentarii
  • 594 Vizualizări

FOTO-VIDEO: Afacerile sighișorene sărbătorite la Business Event 2016

deschidere prima pagina din cele patru

O dată pe an e ziua lor. Sărbătoarea doamnelor și domnilor din afacerile sighișorene ne-au adus și în acest an alături de Minoriu Neagu și Ștefan Schuller, gazdele noastre inimoase de la Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (CLIMM) din municipiu. Business Event 2016, marcă a CLIMM Sighișoara, aflat la cea de-a cincea ediție, a fost o sărbătoare care a răsplătit munca, seriozitatea, perserverența și încăpățânarea acestora de a rezista într-un mediu concurențial agresiv uneori din partea marilor companii, dar și un prilej frumos de socializare și distracție pentru toate doamnele și domnii care peste an nu își văd capul de treburi, de probleme, preocupați să își cultive afacerile și să le dezvolte în beneficiul comunității, angajaților și a lor personal. Ne-au încântat cu muzica lor diversă Dana Aron, Aurelian Temișan și G Brother’s, iar ansamblul Plaiuri ardelene ne-au desfătat privirile cu jocurile lor vesele.

 

An de an, de cinci ani încoace, atunci când încă miroase afară a iarnă, iar afacerile abia încep să se dezghețe, câteva sute de sighișoreni și nu numai așteaptă invitația la balul Consiliului Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din municipiu, tradiționalul Business Event. Așa ne-am întâlnit și în acest an, la finalul săptămânii trecute, când investitorii sighișoreni s-au recompensat pentru anul greu, munca multă, problemele inerente afacerilor din România cu o petrecere la Salonul Imperial, pigmentată cu muzică de calitate, jocuri populare, dans, bucate delicioase, o băutură numai bună să înveselească și povești mai relaxate decât cele cotidiene.
Balul a fost cu atât mai binevenit, cu cât nu a fost un an ușor pentru mediul de afaceri din România și, implicit, nici pentru cel sighișorean, după cum ne-a mărturisit Minoriu Neagu, președintele CLIMM Sighișoara. “Cu toate că ne-am dorit mai mult de la anul 2015, a fost un an destul greu, majoritatea membrilor noștri au întâmpinat dificultăți în sensul că nu și-au putut realiza planurile, nu s-au încadrat în bugetele propuse și asta și din cauza unei ineficiențe la nivel guvernamental, care se răsfrânge inevitabil și asupra IMM-urilor. Singurul lucru de care suntem mândri că l-am realizat, dar greu, a fost că am reușit să ne plătim taxele și impozitele, dar ce ne așteptam noi de la stat și de la Guvern nu s-a prea întâmplat”, a sintetizat Minoriu Neagu.
Cum ne dorim fiecare, la început de an nou, să ne meargă bine, și oamenii de afaceri din Sighișoara se gândesc pozitiv și cu încredere. „Pentru 2016 sper că o să fie un pic mai bine, fiind și un an electoral, prevăd întrebarea pe care vreți să mi-o adresați, cel puțin pentru sighișoreni mi-aș dori personal, nu este ideea CLIMM-ului, ca aleșii locali după ce o să se termine alegerile să aibă un scop și acesta să fie Sighișoara și binele cetățenilor din Sighișoara”, a transmis președintele CLIMM.

 

Cu sufletul alături de IMM-iști

100

Ștefan Schuller și-a pus o parte din inimă în CLIMM, atunci când îl înființa alături de Nicolae Lazăr acum mai bine de 10 ani. După ani buni nu pare să fi obosit și nici să își fi schimbat optica. “Ne-am pus sufletul în Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pentru că ne-am dorit un mediu de afaceri performant și am vrut să îi sprijinim pe întreprinzătorii sighișoreni să își deruleze mai ușor activitatea și să aibă mai ușor acces la informație. Ne-am gândit și că, fiind organizați, vom reprezenta o voce atât în comunitate cât și la nivel național care se poate face auzită atunci când deciziile autorităților nu ne avantajează”, spune vicepreședintele Ștefan Schuller, care este un optimist rezervat sau un realist atunci când vine vorba despre anul economic 2016 în România.
CLIMM însă, subliniază Ștefan Schuller, va continua să fie alături de oamenii de afaceri locali și să își sprijine membrii prin organizarea de seminarii, cursuri de pregătire profesională și alte evenimente care să îi ajute pe aceștia să fie eficienți în activitățile pe care le derulează.

 

Administrația locală alături de sighișoreni

1

Cei care au fost invitați din partea autorităților locale și județene și s-au adresat oamenilor de afaceri, au fost Ionel Gavrilă, viceprimarul municipiului Sighișoara, începând de anul trecut, și prefectul Lucian Goga, care s-a întors acasă pentru a fi alături de prietenii săi și de concitadini.
În doliu, viceprimarul Ionel Gavrilă a onorat totuși invitația și a subliniat în discursul său străduințele administrației publice locale de a sprijini sectorul privat mic și mijlociu al economiei.
“Sunt deosebit de onorat că mă găsesc alături de dvs., sigur că această decizie am luat-o foarte târziu și nu vreau să explic situația mea personală, atât vreau să vă zic că am un eveniment deosebit în familie, pentru care va trebui să plec devreme astăzi pentru că tatăl meu a decedat acum 6 săptămâni. Vreau să vă relatez câteva din problemele din mandatul foarte scurt, din iunie anul trecut, și care continuă cel puțin până la alegeri, anume că am ținut foarte mult la Sighișoara, la dvs., în ceea ce privește stabilirea taxelor și impozitelor pe care am încercat să nu le mărim, atât la persoanele fizice cât și la cele juridice. Ne-am apropiat, aș putea spune, pentru persoane fizice de minimul posibil, aplicând un coeficient matematic de 0,083 față de 0,1 cât a fost inițial. Suntem aproape de limita minimă pe care legea a prevăzut-o, asta însemnând cu 3 miimi față de cifra de 0,8. Referitor la bugetul pe 2016 vreau să vă relatez că am ținut cont atât de partea de învățământ, partea de spital, partea de cultură, partea de investiții, am încercat să introducem în acest buget foarte multe studii de stabilitate, foarte multe planuri urbanistice de detaliu, foarte multe proiecte tehnice și studii tehnice, în așa fel încât Sighișoara să prindă ultimul tren, mă refer la proiectele care aduc bani pe variante europene. Acesta este scopul nostru, scopul nostru comun”, a fost mesajul viceprimarului din care nu au lipsit urările de prosperitate și felicitările pentru întreprinzătorii sighișoreni, cei care hrănesc investițiile administrației locale.

 

Bucuros să fie acasă

22

Prefectul Lucian Goga a fost și în acest an, cum aminteam, acasă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a lăudat inițiativa CLIMM. “Sunt extrem de bucuros să fiu alături de sighișoreni, adică acasă, așa cum am spus-o și anul trecut, mulțumesc organizatorilor pentru că ne-au oferit această oportunitate să fim alături toți sighișorenii. Aș remarca încăpățânarea în sensul bun a celor de la Consiliul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Sighișoara, încăpățânarea de a rezista și de a organiza această petrecere al cincilea an consecutiv. Știu că nu este ușor să organizezi un eveniment și să faci tot ce fac ei, am încercat să fiu alături de ei, vreau să vă promit că atât cât îmi permit competențele funcției pe care astăzi o am, o să fiu alături de sighișoreni. Acești oameni se străduiesc de ani de zile să mențină acest oraș pe o anumită linie”, a fost mesajul lui Lucian Goga.
Prefectul a recunoscut că a încercat să sprijine mediul de afaceri din municipiu. “Le cunosc durerile, le cunosc neajunsurile, am încercat instituțional și atât cât îmi permite legea să îi sprijin, sunt fizic și cu sufletul alături de ei. Sunt lucruri care se pot face, dacă vorbesc de instituțiile deconcentrate, de câte ori mi-au solicitat, am venit împreună cu directorii instituțiilor deconcentrate de la nivel județean pentru a le aduce lămuriri asupra schimbărilor legislative, am avut invitați șeful ITM, OTIMMC, reprezentanți ai Finanțelor Publice, cred că aceste întâlniri au fost binevenite, au putut adresa întrebări și au primit răspunsuri profesioniste”, ne-a declarat acesta.

 

Multă voie bună

 

Bal fără muzică nu prea merge, am spune. Alegerile muzicale au fost și în acest an inspirate. Cu ritmuri de jazz și o voce pe măsură ne-a încântat Dana Aron, participantă la X-Factor.

 

G Brother’s au chemat oamenii de afaceri la dans cu o variație de ritmuri. Din program nu au lipsit dansurile populare. Ansamblul Plaiuri ardelene, cu dansatori mici și mari, ne-au bucurat privirile cu talentul lor timp de mai multe reprize de jocuri.

 
Invitatul special al serii a fost Aurelian Temișan care nu a dezamăgit nici în acest an după spectacolul electrizant de anul trecut. A comunicat permanent cu participanții, a alternat genurile muzicale și i-a antrenat la dans și cântec. Artistul a recunoscut că se simte legat de sighișoreni, după chimia deosebită de acum un an.

 
Acestea fiind scrise, să ne vedem cu bine anul viitor când sperăm să aflăm că economia s-a repus bine pe roate, iar sărbătoarea să nu fie umbrită de tot felul de bariere și dificultăți pe care oamenii de afaceri să le fi întâmpinat.
Ligia VORO
Impresie specială

27
Tamara Hristov, administrator al Hristov Champi Alba Iulia, o afacere care intră în cel de-al 24 de an de viață, este de trei ani un invitat permanent al Business Event. Revine pentru că se simte extraordinar. “Am venit acum trei ani pentru prima dată și mi-au produs așa o impresie specială, e atât de frumos. La Alba Iulia nu merg pentru că nu am întâlnit această atmosferă. Vin anual aici, pentru că mă simt extraordinar”, ne-a spus Tamara Hristov.
Recunoaște că nu a fost ușor să dezvolte afacerea, însă are speranțe pentru viitor că se vor corecta incoerențele din trecut. “Eu chiar sper că s-a produs o schimbare și că vor veni într-adevăr niște valuri de tineri, nu doar tineri, ci niște elite care vor să schimbe lucrurile, pentru că nu se mai poate cu așa merge în România sau cu nu avem ce să facem. Sunt foarte multe anomalii încă, îmi pun speranțe că le vor descoperi treptat și le vor modifica. În ceea ce privește afacerea mea, e cea mai proastă combinație ca eu ca procesor de ciuperci, care cumpăr de la cei care le vând, să fiu obligat să am contract cu deținătorii de pădure, asta a rămas de 25 de ani, ca să se mențină monopolul cuiva”, ne-a declarat administratorul Hristov Champi.

 

Speră într-un an bun

28

Cunoscut handbalist Dragoș Ganea, administrator al Nicolburg, a învățat și lumea afacerilor și limbajul turismului. Deține două pensiuni și două restaurante în Cetatea Sighișoarei.
Cea mai uzitată modalitate de promovare pentru compania sa recunoaște că o reprezintă internetul unde își expune ofertele. Nu se plânge de anul 2015. “Anul 2015 pentru turism a fost un an destul de bun, însă de la 2016 avem așteptări mult mai mari”, recunoaște Dragoș Ganea. Mai are așteptări și de la Guvern, ca acesta să promoveze mai mult turismul de acum încolo.

 

Arc peste timp

16

Nicolae Lazăr, primul vicepreședinte al CLIMM, consiliu care între timp s-a resetat și reinventat, își amintește cum au fost începuturile primului consiliu al întreprinzătorilor din sectorul mic și mijlociu din Sighișoara. “Am înființat această structură și mă bucur că am reușit să o susținem 10 ani de zile. Provocările au fost foarte mari, atunci se înființau IMM-urile, era fantastic de greu să ai acces la informații, să poți să reziști pe piață, fiecare încerca să realizeze un profit cu întreprinderea sa, am decis să facem această structură pentru a ajuta tinerii întreprinzători. Am reușit să obținem informații, atunci erau primele tentative de implementare a fondurilor europene și să îi punem în legătură cu aceste informații, astfel întreprinzătorii din zona noastră s-au dezvoltat”, a rememorat Nicolae Lazăr.
După 15-20 de ani, CLIMM-ul are alte obiective, pentru că în 20 de ani au fost schimbări majore, subliniază acesta la final.

[zizigallery id=1895]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • WOW! Interesantă abordare jurnalistică!Se vede că la acest bal nu s-au cerut acreditări și participarea presei a fost pe bază de invitații
    Pornind de la declarațiile inserate în articol ar fi totuși câteva întrebări:
    Care este rolul acestui CLIMMM si prin ce acțiuni concrete a încercat să și-l îndeplinească?
    Ce are Dracula Daneș cu Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Sighișoara?
    Care este legătura doamnei decoltate din Alba Iulia, omniprezentă la aceste sindrofii, cu CLIMM-ul sighișorean?
    Cu ce a ajutat administrația locală și județeană cu oamenii de afaceri sighișoreni? Primăria tocmai a mărit consistent taxele și impozitele locale și a adoptat un buget sărac, bazat pe plata datoriilor și subvenționarea unor firme cu capital public – SC ECOSERV SRL și SC ATT SA – descurajând dramatic libera concurență în domeniul în care activează acestea în baza unor ”delegări de gestiune care zădărnicesc efortul unor firme private în aceste domenii, în detrimentul calității serviciilor și lucrărilor. Chiar președintele CLIMM recunoaște faptul că ”statul și guvernul” nu prea au fost de ajutor pentru IMM-uri.
    În final, o mică remarcă: ”a deține” și ”a administra” sunt două chestiuni diferite…

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE