Satisfacţia datoriei

Găsim mai multe motive de a ne bucura decât de a fi trişti dacă reuşim să depăşim stările de frustrare, de nemulţumire, de ură. Fără îndoială că, prin ceea ce facem noi, ziariştii, dăm naştere acestor situaţii, iar unii, în loc să se revolte pe ei înşişi, pe incapacitatea de a face faţă unor crize, preferă să dea vina pe presă.
Sigur că, încă de la început, când ne-am propus să facem în Mureş o altfel de presă decât cea obedientă, ne-am asumat acest risc. De a fi catalogaţi în fel şi chip, de a ni se scormoni în viaţa personală, de a fi supuşi unor tiruri de defăimări şi discreditări.
Trustul nostru şi-a făcut un obicei din a organiza în fiecare an o petrecere, care nu are numai scopul de a ne distra. Este un prilej de a ne întâlni cu prietenii, colaboratorii, cu neprietenii, este o mână întinsă pentru înţelegere şi respect reciproc. Personal, aş dori foarte mult să înlătur suspiciunea unora: “ai ceva cu mine, e comandă politică”. Ştiu că nici eu, nici colegii mei nu vom reuşi asta niciodată. Recunosc că există şi situaţii care presupun o anumită doză de subiectivism în tratarea unui subiect. Iar înverşunarea unora nu poate decât să sporească tensiunile din ambele părţi. Îmi pare, de exemplu, rău că primarul Dorin Florea nu are o atitudine de edil, că promisiunea că va fi un primar al tuturor târgumureşenilor a fost doar un fonfleu electoral. Că nu vrea să audă de noi, că nu dă curs invitaţiilor noastre. Ca om nu-i simţim deloc lipsa, iar dacă era un simplu medic, cu mai multă sau mai puţină faimă, prezenţa sau absenţa lui nu ar fi contat absolut deloc. Primarul se simte ameninţat, şi pe bună dreptate, că a sosit şi în cazul lui ziua scadenţei, dar până atunci este, totuşi, primul om al oraşului. A nu se înţelege că îi simţim absenţa. Mai degrabă aş vorbi de un soi de mitocănie atunci când, în loc să salute, întoarce capul, iar pe la spate vorbeşte ca o precupeaţă de Ferentari. Poate că am mai spus-o, dar mă repet, poate totuşi se reţine ideea: o persoană care îşi asumă rolul de a fi publică trebuie să înveţe, în primul rând, că nu are voie să urle atunci când este călcată pe bătături.
A fost petrecerea noastră, a ZIARULUI şi a cotidianului Zi de Zi. Ne-am bucurat alături de cei care au răspuns invitaţiei noastre şi nu îi regretăm pe cei care nu au vrut să vină (nu cei care nu au putut). A fost încă un exerciţiu de democraţie şi respect pentru toţi cei care au învăţat că rolul presei este acela de a critica. Noi, cei de la acest trust, nu suntem ca restul presei mureşene şi acest lucru este foarte bun.
După aproape trei ani, cititorii au decis că ZIARUL de Mureş este singura publicaţie care le reprezintă onest interesul lor suprem: dreptul la informare. La ZIARUL de Mureş s-a adăugat, în urmă cu aproape un an, cotidianul Zi de Zi. La început nimeni nu ne-a acordat prea multe şanse şi singura dorinţă a echipei a fost aceea de a demonstra că suntem uniţi şi puternici. Am spart piaţa mureşeană cu aceste publicaţii şi dacă le-am creat unora bucurii sau frisoane, înseamnă că le-am dat cititorilor posibilitatea de a fi informaţi.
Că nu am fost mereu pe placul politicienilor, că nu suntem agreaţi de oameni de afaceri dubioşi, asta chiar nu mai contează. Înseamnă că ne facem datoria.
de Cora MUNTEAN