“Debilul” Ponta a învăţat să muşte. Degeaba

În afară că mi se pare jenantă, puerilă şi menită a-i ascunde propriile erori – care au determinat sinuciderea unui procuror, intervenţia lui Victor Ponta, copleşit de asemănarea (doar în capetele pesediste) cu Nicolae Titulescu, demonstrează că PSD se conjugă tot la timpul trecut – anterevoluţionar.
Or fi ştiind ei că cea mai bună armă e atacul, dar modul în care o fac este de-gustător, mai ales că argumentele sunt cel puţin subţiri, dacă nu penibil de ridicole. Am observat că V. Ponta a învăţat de la neo-comuniştii care conduc partidul să lo-vească acolo unde îi doare cel mai tare – în Justiţie. Deoarece, dacă anchetele ar fi pe bune şi judecătorii curaţi, mulţi dintre pesediştii care muşcă acum sau latră a disperare prin ziare sau pe la emisiuni TV sau radio ar îmbrăca o deloc elegantă pijama, vărgată şi dintr-un material extrem de ieftin, care le-ar zgâria pielea – e drept, cam groasă -, obişnuită cu mătăsuri, stofe fine, satin…
Victor Ponta, această debilă creaţie a PSD, îmbătrânit înainte de vreme şi cu o gândire de securist care îşi bătea victimele – indife-rent că erau vinovate sau inocente – până le vedea murind, a început să-şi dea cu părerea despre calităţile actualului ministru al Justiţiei – îndrăzneală de-a dreptul nesimiţită pentru un puşti în ale magistraturii, care a promovat strict pentru capcitatea de a înmormânta anumite dosare defavorabile PSD, călcând peste cadavrele propriilor colegi.
Debilul pseudo-Titulescu – ce jalnică asemănare şi ce jignitoare alăturare cu fostul nostru ministru de Externe – a grăit, aplaudat probabil de o gloată de indivizi care şi-a văzut periclitate afacerile, impregnate de pestilenţiala corupţie, că mi-nistrul Monica Macovei nu are nimic de a face cu principiile privind justiţia europeană şi, mai mult, şi-a permis, într-o tiradă specifică secretarilor de partid, să înfiereze activitatea ministrului. Iar, ca cireaşă pe tortul pseudo-justiţiar, a aşezat cererea – e drept indirectă – de demisie a doamnei Macovei – aşa a numit-o Ponta, mă gândesc că a făcut-o cu mare dificultate, în semn de solidaritate cu magistraţii care îşi doresc o justiţie fără Monica Macovei.
Nu pot să nu mă întreb cine or fi acei magistraţi cărora dispariţia din peisajul Justiţiei a ministrului Macovei le-ar face bine – procurorii cu prea multe pete pentru a ocupa un scaun în CSM – Ilie Picioruş sau Alexandru Ţuculeanu, judecătorii suspectaţi de corupţie Dan Lupaşcu sau Maria Huza sau mai toţi şefii de instanţe şi de parchete de prin România care s-au făcut preş înaintea Rodicăi Stănoiu, un profesionist al paharului, sau al lui Cristian Diaconescu, un profesionist al formelor fără fond – judecătorii fără magistraţi etc…
Crizele de conştiinţă ale ex-procurorului Ponta şi lamentările sale dizgraţioase despre suferinţele magistraţilor – prigoniţi de actualul ministru – vor să ascundă, de fapt, perioada roşie în care procurorul sau judecătorul fie alegea să lucreze după directivele corupte ale pesediştilor, fie erau marginalizaţi, “lucraţi” după dictonul “cine nu e cu mine, e împotriva mea”.
Presupun că Ponta îşi aminteşte şi acum de moartea procurorului Panait – o sinucidere cu prea mulţi făptaşi apropiaţi PSD. Nu mă amăgesc că ar avea mustrări de conştiinţă atunci când vine vorba de ex-colegul său, ar fi un gest de umanitate, necaracteristic PSD. Inclusiv valului aşa-zis tânăr.
Ponta este doar un simplu exemplu, unul debil, care vrea să muşte atunci când este încolţit. Şi este încolţit. Monica Macovei este un obstacol atât pentru pesedişti cât şi pentru proprii ei colegi de guvernare. Dar, poate de aceea, avem încredere în actualul ministru de Justiţie. O încredere că este o soluţie pentru criza din instanţe, parchete etc., supuse până acum periculosului ordin ierarhic.
Din păcate, aşa, ca o concluzie tristă, pesediştii dispun încă de însemnate resurse financiare, inclusiv pentru a-şi plăti pagini întregi laudative în ziare, de importante legături până la cele mai înalte ierarhii din stat, semn că oricât am nega, continuă să conducă ţara… Sunt curioasă ce părere are Ollie Rehn, Comisia Europeană şi alte organisme europene preocupate de viitoarea noastră aderare la UE şi, mai ales, de Justiţia cu care ne integrăm.
de Ligia VORO