Misterul chipului lui Iisus Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

Misterul chipului lui Iisus

907_Misterul.gifPrincipalele izvoare care ni-l prezintă pe Iisus din Nazaret sunt cele patru evanghelii din Noul Testament. Acestea arată caracterul suprem al Mântuitorului, dar nu amintesc nimic de trăsăturile sale fizice. De-a lungul secolelor, creştinii
s-au întrebat ce înfăţişare avea Fiul lui Dumnezeu? Portretul său fizic este încă o enigmă.

Cartea Sfântă, descriindu-l pe Iisus, ne spune că "toţi cei ce
M-au văzut, M-au urât" (Psalmi), lăsându-ne să înţelegem că înfăţişarea sa nu era una pe gustul oamenilor. Profetul Iisaia îl descrie pe Iisus în linii la fel de închise: "n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă". Acesta a fost modul în care l-au văzut doar duşmanii săi, capii religioşi ai fariseilor şi saducheilor, sau trăsăturile reieşeau din modestia sa? Mulţi istorici timpurii subscriu la acest punct de vedere. Tertulian spune că: "Iisus era mic de statură şi neproporţionat, ca o stârpitură, singura frumuseţe fiind numai în sufletul Său şi viaţa Lui". La fel
L-au prezentat şi primii zugravi creştini. Într-o icoană păstrată în capela catacombei Sfânta Domitila (Italia), Iisus apare ca având faţa ovală, barba scurtă şi rară, ascuţită în partea de jos, părul ondulat căzut pe umeri, cu cărare pe mijloc, expresie gravă şi puţin melancolică. Este chipul tradiţional atribuit lui Iisus în iconografia creştină.

Giulgiul controversat

Alţi istorici l-au prezentat ca pe un om deosebit de frumos. Istoricul bizantin Nichifor îl aseamănă pe Iisus cu Fecioara Maria: "frumos, cu părul de culoare deschisă şi puţin ondulat, sprâncene negre şi faţa ovală, în nuanţă gălbuie – brună, ochi luminoşi, înalt şi cu statura puţin curbată". În secolul al XV-lea s-a găsit o scrisoare a lui Lentulus din Ierusalim către un senator roman, în care Iisus este înfăţişat ca o persoană cu chip nobil: "în vremea noastră trăieşte un om de o mare virtute, cu numele de Iisus Hristos, numit de ucenicii Săi Fiul lui Dumnezeu. Este înalt de statură şi are un exterior nobil. Înfăţişarea Sa e vajnică şi expresivă. Părul Său e ondulat, puţin mai întunecat decât acolo unde cade pe umeri. El se împarte în două, după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui este netedă şi curată, iar faţa fără nici o pată sau încreţituri, dar arde pe ea cea mai dulce rumeneală. Are o barbă plină, de aceeaşi culoare cu părul, nu lungă, dar despărţită. Ochii Îi sunt albaştri şi pare că au lumini diferite, în diferite timpuri. Este groaznic când mustră, plin de duioşie când mângâie. Statura lui e dreaptă, iar mâinile frumoase la vedere. Este smerit şi blând şi cel mai minunat din fiii oamenilor…"
Dincolo de descrierile contradictorii, ramân portretele realizate de Rembrandt, Da Vinci, El Greco sau Durer, care ni l-au prezentat într-o aură admirabilă. Dar poate nici una dintre mărturiile referitoare la Iisus nu a stârnit atâtea controverse cât giulgiul de la Torino. Despre acest giulgiu, presupus a-l fi învelit pe Iisus în mormânt, se spune că a stat la Ierusalim în primele şase secole şi apoi a fost dus la Constantinopol, capitala de atunci a creştinismului. În secolul al XII-lea (perioada cruciadelor) îl regăsim în Franţa, de unde a ajuns în posesia Casei de Savoia. În secolul al XV-lea, giulgiul ajunge la Torino, iar în 1898 este fotografiat de Pia, imaginile făcând înconjurul lumii. Nici azi misterul giulgiului nu a fost elucidat, autenticitatea sa fiind contestată. Indiferent de descrieri, ceea ce a schimbat definitiv istoria omenirii şi a împăcat pe om cu Dumnezeu au fost minunile, vindecările, cuvintele şi nobleţea caracterului lui Iisus, un ideal demn de atins.

Ciprian DRAGOŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE