Licitaţie precâştigatã Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Licitaţie precâştigatã

3078_CAPLicita.gifDumitru Ghişe, patronul ANA Oil din Sibiu, se detaşeazã în câştigãtorul licitaţiei pentru concesiunea terenului din Târgu Mureş, situat la intersecţia strãzilor Aurel Filimon cu Cãlãraşilor * Caietul de sarcini a fost întocmit parcã mulat pe a sa firmã * 700 de miliarde cifrã de afaceri, capital social de 50 de miliarde, activitate continuã de 8 ani, din care patru în cea hotelierã * Cu toate acestea, Ghişe neagã evidenţa pentru miza de 70 milioane de euro, la cât sunt evaluate parcarea supraetajatã şi hotelul de 17 etaje care urmeazã sã se construiascã pe acel teren l Sesizatã în urmã cu mai bine de o sãptãmânã, Instituţia prefectului nu a detectat încã nici o neregulã, solicitând ieri noi lãmuriri Consiliului Local * În cursã s-au înscris alte opt firme perdante

Mâine, începând cu ora 12, ar trebui sã se desfãşoare, la Primãria Târgu Mureş, licitaţia pentru concesionarea unui teren de 3120 mp, teren situat la intersecţia strãzilor Aurel Filimon cu Cãlãraşilor, cu toate cã am atras atenţia în ZIARUL de Mureş asupra afacerii dubioase care se ascunde în spatele licitaţiei.
În cursa pentru suprafaţa ce va fi remodelatã dintr-o parcare teranã într-una supraetajatã, continuatã cu spaţii comerciale şi un hotel de 17 etaje, s-au înscris pânã la închiderea ediţiei 9 firme, potrivit declaraţiei directorului executiv Marius Paşcan, purtãtorul de cuvânt al Primãriei, care ne-a explicat cã pânã în momentul deschiderii ofertelor numele participanţilor sunt confidenţiale.

Ghişe, câştigãtorul

Pânã în momentul de faţã, cu toate cã s-au înscris o serie de alte firme, unele doar pe post de iepure, singura companie care se muleazã perfect pe caietul de sarcini este Ana Oil, firmã patronatã de cãtre Dumitru Ghişe din Sibiu.
Firma lui Ghişe are un capital social de 50 de miliarde de lei – în caiet solicitându-se 45, afaceri derulate în 2004 de 711 miliarde de lei (700 în caiet), are experienţã minim patru ani în activitatea hotelierã, în timp ce compania a lucrat peste 8 ani. În plus, Dumitru Ghişe este proprietar de trei ani al unui hotel de 3 stele, cu minim 100 de locuri de cazare, deţinut în Sibiu din octombrie 2001. La licitaţie, conform criteriilor de eligibilitate, pot participa doar persoanele juridice, ce-or fi având bietele persoane fizice, nu ştim, chiar am fi curioşi sã vedem ce ar spune, spre exemplu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii.
Dacã vã întrebaţi cum a ajuns Ghişe în schemã, rãspunsul este foarte simplu. Ani de zile Ghişe, patron şi al unui lanţ de benzinãrii în Sibiu, a derulat afaceri cu combustibili cu Claudiu Maior, retrasul patron al firmei de transport cãlãtori Siletina. De aici saltul în budoarul, pardon cabinetul primarului Dorin Florea nu a fost decât o formalitate. De altfel, fostul oier Dumitru Ghişe a fost vãzut în mai multe rânduri în Târgu Mureş, manifestându-şi interesul pentru tranzacţiile imobiliare din municipiu.

Ţeapã edilitarã

Prima idee a unei posibile afaceri cu terenul din spatele Sucursalei Mureş a BRD le-a venit reprezentanţilor Winmarkt, companie deţinutã de fondul de investiţii NCH, în septembrie anul trecut. Sub semnãtura preşedintelui Sergiu Stapler, Winmarkt a înaintat propunerea de a concesiona sau a cumpãra terenul pentru a construi un spaţiu comercial şi o parcare supraetajatã cu minim 200 de locuri de parcare. Propunerea a fost prezentatã în şedinţa Consiliului Local din octombrie, când aleşii au votat pentru concesionarea celor 3120 de mp prin licitaţie publicã. Cu toate cã nu a fost niciodatã în discuţie execuţia unui hotel, ci doar a unui spaţiu comercial, în 20 decembrie când aleşilor locali le-a fost pus sub nas în regim de urgenţã (ceea ce nu-i scuzã, aşa cum nici graba lor de a merge la o ciorbã oferitã de primarul Florea) caietul de sarcini, în studiul de oportunitate apãruse aceastã modificare majorã, iar în plus criteriile de eligibilitate erau atât de bine retuşate, încât foarte puţine companii din România le-ar putea îndeplini.
Toate acestea retuşuri fãcute pentru a câştiga mai mult ca sigur Dumitru Ghişe, au fost observate de cei interesaţi de a participa la licitaţie dupã 9 ianuarie, când s-a dat startul la achiziţionarea caietului de sarcini. Nici mãcar juriştilor Instituţiei prefectului nu li s-a pãrut nimic în neregulã când au avizat Hotãrârea nr. 345 şi, implicit, caietul de sarcini, instrucţiunile, respectiv studiul de oportunitate.
Singurii care au reacţionat au fost reprezentanţii companiei Winmarkt care au înaintat sãptãmâna trecutã o petiţie Prefecturii, solicitând refacerea caietului de sarcini, solicitare la care nu au primit însã pânã la închiderea ediţiei rãspuns.

Hop şi Prefectura!

ZIARUL de Mureş a sesizat Prefectura Mureş în scris şi prin e-mail încã din 18 ianuarie, cu toate cã reprezentanţii unei instituţii se pot autosesiza din oficiu, în urma unui articol.
Cu toate acestea, Instituţia prefectului nu ne-a remis încã un rãspuns mãcar de un rând la întrebãrile adresate.
Mai mult, cu toate cã a fost sunat aproape zilnic, prefectul Ciprian Dobre ne-a declarat ieri cã nu poate sã ne spunã nimic deoarece a solicitat informaţii suplimentare Consiliului Local. Pe care le va primi probabil dupã ce licitaţia este încheiatã (deşi recunoaştem cã licitaţia poate fi contestatã şi dupã derularea ei).
Pânã se va trezi prefectul şi echipa sa de jurişti, vom asista la încã o afacere dubioasã supervizatã de cãtre Dorin Florea şi acoliţii sãi, comisionatã foarte bine. Cã doar primarul nu este interesat de parcãri, ci de a face bani din piatrã seacã. Stabilind redevenţe minuscule: 27 de mii de euro/an, în condiţiile în care Iulius Mall plãteşte la Cluj 70 de mii de euro lunar, iar un alt investitor în imobiliare 50 de mii de euro. Tot lunar.

Ligia VORO

"Habar nu am, doamnã. De unde sã ştiu. Am înţeles cã e multã lume la caiete", ne-a declarat Dumitru Ghişe la întrebarea noastrã dacã ştie cã va câştiga licitaţia, respectiv dacã este la curent cã întocmirea caietului de sarcini s-a fãcut cu datele firmei sale în faţã

În 1996, Dumitru Ghişe înfiinţeazã SC Ana Oil SRL, dupã numele soţiei sale. Afacerea se dezvoltã, prinde cheag şi a doua benzinãrie, dupã care, la marginea Sibiului, apare primul motel gestionat de Dumitru Ghişe. În 1999, Ghişe avea 20 de angajaţi şi deja derula o cifrã de afaceri de peste 62,7 miliarde de lei vechi – peste 3,8 milioane de euro.
Pe lângã hotelul deţinut din 2001 construieşte un hotel de 4 stele, situat în centrul Sibiului, execuţie pentru care şefii din executivul Primãriei Sibiu au fost de acord ca o parte din spaţiul verde de pe strada şcoala de înot sã fie transformatã în parcare.

În cursa pentru concesiunea terenului se înscriserã Time Com, Ana Oil, Hotel Concordia, deţinut de familia Şipoş, o firmã de Satu Mare au pãţit la fel, restul participanţilor urmând sã-i aflãm în 26 ianuarie, data licitaţiei. De asemenea, de licitaţie ar fi fost interesat şi consilierul local Florin Vlas, patron al grupului de firme Voiajor, sau omul de afaceri Mircea Musgociu, mai nou pasionat de domeniul imobiliarelor.

Doar din taxarea celor 300 de locuri de parcare, sã presupunem cã timp de 12 ore, investitorul va încasa în jur de 25 de milioane de lei, sumã obţinutã utilizând tarifele care se practicã în prezent în Târgu Mureş. Adicã, într-o zi, firma care va obţine concesiunea îşi va scoate o treime din redevenţã. Într-un an, doar din parcãri, câştigãtorul va încasa în jur de 250 de mii de euro. Scãzând redevenţa, impozitele, cheltuielile cu salariile, investitorul va rãmâne cu sume cash de aproximativ 150 de mii de euro. Adicã peste 5 miliarde de lei ROL.

Comparaţii
Lanţul Continental Hotels, dacã ar fi vrut sã participe la licitaţie, nu ar fi avut nici o şansã. Continental Hotels are un capital social subscris şi vãrsat de 270 de miliarde, dar nu îndeplineşte o altã condiţie, cea a cifrei de afaceri. În 2004, lanţul Continental a derulat afaceri în cuantum de aproape 240 de miliarde de lei ROL.
În aceeaşi situaţie se aflã şi companiile care deţin, spre exemplu, hoteluri de patru stele în Bucureşti, precum Howard Johnson, Marriot sau Phoenicia.

Detaliile proiectului Teren: 3120 mp
Nivel minim al redevenţei: 27.456 euro/an, adicã 8,8 euro/mp/lunã
Durata estimatã a concesiunii: 49 de ani
Începerea execuţiei lucrãrilor: maxim 6 luni de la data semnãrii contractului
Finalizarea investiţiei: maxim 3 ani de la data eliberãrii autorizaţiei de construire, care poate fi prelungitã cu maxim 12 luni
Spaţiile comerciale: maxim 5000 mp
Locuri parcare: cel puţin 300
Regimul de înãlţime: S1+S2+S3+P+17 E

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE