Ochiul Magic Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 99 Vizualizări

Ochiul Magic

3295_ochiul.gifFundaţia Oasis, prin intermediul clubului vârstnicilor "Brânduşa", devine tot mai mult locul în care artiştii consacraţi ai oraşului organizează expoziţii individuale sau de grup. Un astfel de eveniment a avut loc luni după-amiaza, când, la vernisajul expoziţiei individuale de fotografie, artistul fotograf Torok Gaspar a fost omagiat de artistul plastic profesionist Vasile Mureşan si preşedintele Fotoclubului Târgu-Mureş, Incze Istvan. În prezenţa membrilor clubului Brânduşa cât şi a unui public numeros, prieteni ai artistului, dar şi simpli iubitori de fotografie, Torok Gaspar a expus cele mai frumoase şi cele mai premiate fotografii care de-a lungul carierei de peste 50 de ani i-au adus recunoaşterea internaţională.

Reţeta succesului

Torok Gaspar este singurul artist fotograf transilvănean cu expoziţie personală la Bucureşti şi al doilea fotograf din România, după Constantin Săvulescu, care s-a ocupat de teoria istoriei fotografiei, tema abordată prin articole şi conferinţe de specialitate fiind istoria fotografiei din Transilvania în perioada 1839-1916. Născut la Braşov în 27 iulie 1934, deşi realizează primele instantanee prin anii ţ50, devine cu adevărat interesat de fotografia competiţională în 1965 când participă la un concurs cu "Spărgătorii de gheaţă" şi câştigă. A urmat firesc, o carieră construită pas cu pas, expunând în expoziţii personale sau de grup peste 500 de fotografii, care au fost răsplătite cu 67 de premii naţionale si 21 de premii internaţionale. În anul 1988 i se decernează titlul de AFIAP (Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică), iar în 1995 este distins cu titlul de EFIAP (Excelent Artist). Romantism şi desuetudine, secvenţe de viaţă surprinse în cadre intime, retrospectiva drumului artistic parcurs de Torok Gaspar în jumătate de secol îi aşteaptă pe iubitorii artei fotografice în expoziţia deschisă în perioada 13 februarie – 1 martie 2006.

Eugenia KISS

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE