Corneliu Colceriu, sighisoreanul îndragostit de opera emineasciana Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

Corneliu Colceriu, sighisoreanul îndragostit de opera emineasciana

p_5_1_28.jpg
Cu prilejul celebrarii zilei de nastere a poetului national Mihai Eminescu la Scoala Generala „Radu Popa” din Sighisoara a fost deschisa o expozitie de carte veche inedita cu lucrarile Lucefarului poeziei românesti, colectie de carte ce apartine profesorului sighisorean Corneliu Colceriu si care contine mii de volume adunate în peste 40 de ani. Colectia particulara cuprinde volume începând de la primele editii Eminescu si pâna în prezent. De asemenea, sunt expuse si editii în italiana, franceza, portugheza si poezia Luceafarul tradusa în peste 60 de limbi straine, inclusiv în limba rromanes, o editie aparuta în Republica Moldova. „Idealul meu era sa adun tot ce a aparut de Eminescu dar mi-am dat seama ca asa ceva nu se poate. Am si volume de-ale lui Eminescu traduse în diverse limbi. Am de asemenea reviste în care se vorbeste despre Eminescu sau reviste despre care a vorbit Eminescu, autori despre care a vorbit Eminescu. Unele sunt editii princeps, altele sunt editii bibliofile. Colectia contine de asemenea si exponate cu Eminescu oglindit în arte plastice, muzica etc. Câteva mii de volume alcatuiesc colectia Eminescu, nu le-am numarat”, a declarat Corneliu Colceriu, care spune ca prin aceasta expozitie a vrut sa dea o replica unora care încearca denigrarea lui Eminescu.
Acesta mai are colectii dedicate lui Mihail Sadoveanu si Octavian Goga, o colectie de reviste românesti aparute de-a lungul timpului, o colectie de editii princeps, cea mai numeroasa colectie fiind cea dedicata lui Mihai Eminescu. Corneliu Colceriu a fost profesor timp de 45 de ani, este originar din Sighisoara dar si-a început cariera didactica în Moldova unde a predat timp de 12 ani dupa care a revenit la Sighisoara. A predat si la Odorhei unde a înfiintat singurul liceu românesc de acolo. „Eu în casa am doar strictul necesar restul apartamentului fiind ocupat cu rafturi cu carti. La editii princeps am mers pe ideea sa am toti autorii români care se studiaza la scoala, eu fiind profesor timp de 45 de ani. Am cartile lui Eminescu aparute înca de la primele editii ale lui Titu Maiorescu. Pe mine ma fascineaza acest lucru si daca pot citi o carte si am si editia princeps pe aceea o citesc. Multe din carti au si autografe ale diversilor scriitori, am si manuscrise si scrisori originale. Fiecare carte are câte o poveste. Unele le-am primit de la cine nici nu ma asteptam, altele le-am cumparat. Am cunostinte cam în toate centrele unde sunt anticariate si ce îmi pot permite cumpar. Unele sunt foarte scumpe”, a mai spus Corneliu Colceriu. Expozitia inedita de carte eminesciana de la Sighisoara va fi deschisa publicului larg pâna în data de 18 ianuarie 2009, intrarea fiind libera.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE