Contrascom Benţa va aduce patru stele Hotelului Grand Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 134 Vizualizări

Contrascom Benţa va aduce patru stele Hotelului Grand

p_919a56.jpgLucrările pentru modernizarea şi extinderea Hotelului Grand din Târgu-Mureş vor fi realizate de compania mureşeană Contrascom Benţa. Perioada de execuţie este de 12 luni, iar perioada de garantare a lucrărilor, de cinci ani. Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională de 9,45 milioane lei. „În prezent se face organizarea şantierului, iar de săptămâna viitoare sper că lucrările vor fi demarate”, a declarat Claudia Pescar, proprietara Hotelului Grand.

Experienţa constructorului, esenţială
Compania Contrascom Benţa din Târgu-Mureş a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor pentru modernizarea şi extinderea Hotelului Grand din Târgu-Mureş, a anunţat Claudia Pescar, proprietara hotelului. „Contractul a fost semnat în data de 29 decembrie 2009. Perioada de execuţie este de 12 luni, iar perioada de garantare a lucrărilor este de 60 de luni”, a declarat Claudia Pescar. Potrivit directoarei Hotelului Grand din Târgu-Mureş, în desemnarea ofertei câştigătoare a contat, pe lângă preţul avantajos, experienţa firmei Contrascom Benţa în realizarea de unităţi hotelire, precum şi puterea companiei târgumureşene de a finaliza proiecte de amploare. „Important a fost şi valoarea ofertelor, dar înainte de toate echipa tehnică de la Hotelul Grand a ţinut cont de experienţa celor de la Contrascom Benţa în domeniul construirii de hoteluri, precum şi de puterea de a finaliza lucrările în 12 luni. De asemenea, a contat şi perioada de garanţie oferită de constructor, de cinci ani”, precizat Claudia Pescar.
Directoarea Hotelului Grand din Târgu-Mureş a adăugat că lucrările vor începe în cel mai scurt timp, cel mai probabil săptămâna viitoare. „În prezent se face organizarea şantierului, de săptămâna aceasta sper că lucrările vor fi demarate”, a mai spus Claudia Pescar.
Hotel de patru stele din 2011
Proiectul privind modernizarea şi extinderea Hotelului Grand din Târgu-Mureş îşi propune să redea hotelul circuitului începând cu primăvara anului 2011, cu o clasificare turistică de patru stele şi are o valoare totală de 16.997.775 lei din care 9.456.139,28 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă obţinută prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul este inclus în Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de interventie 5.2. – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE