“Rhythm of the Dance”, pe scena Palatului Culturii Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 124 Vizualizări

“Rhythm of the Dance”, pe scena Palatului Culturii

13-2_13.jpg
Compania Naţională de Dansuri a Irlandei “Rhythm of the Dance” se află pentru a doua oară în România, pe 23 februarie, cu un spectacol în premieră. Turneul celebrei trupe de dans irlandez va evolua pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş. CIADO şi Asociaţia Culturală “Dracula” prezintă, în deschiderea anului cultural 2011 “Artă contra drog”, un nou spectacol, în premieră. Celebra Companie Naţională de Dansuri a Irlandei revine în România cu un show incendiar, în care străvechea poveste a celţilor şi cele mai moderne tehnici scenice se împletesc pentru a oferi publicului două ore de neuitat. Muzica, dansul, costumele şi ritmurile frenetice sunt îmbinate cu măiestrie de celebra coregrafă, Doireann Carney. Încă de la debut, spectacolele «Rhythm of the Dance» au fost urmărite de mai mult de 5 milioane de spectatori, din peste 33 de ţări, acestea numărându-se printre show-urile care au deschis o nouă eră în lumea spectacolului de divertisment. Experienţa Rhythm of the Dance din 2011, în România, va cuprinde 6 spectacole extraordinare. Publicul din Târgu-Mureş se va bucura de spectacolul faimoasei companii de dans, pe 23 februarie, de la ora 19.30, la Palatul Culturii. După Timişoara, Arad şi Târgu-Mureş, turneul continuă în oraşele Cluj şi Braşov şi se va încheia pe 26 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti. Preţul biletelor pentru spectacolul de la Târgu-Mureş este de 100 şi 150 lei. Acestea se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, în reţeaua de magazine Diverta şi Germanos, dar şi on line, pe site-urile de specialitate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE