Alexandru Ioan Cuza, o figură atipică pentru conducătorii noştri

Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş a găzduit ieri, simpozionul aniversar cu ocazia împlinirii a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment organizat de Societatea Culturală şi de Atitudine Civică Transilvană „Glasul Moţilor”. Invitaţii simpozionului au fost profesorii de istorie Vasile Şandor (Colegiul Naţional “Al. Papiu Ilarian) şi Standavid Adrian (Şcoala Generală nr. 7, Târgu-Mureş) care au predat o adevărată lecţie de istorie despre însemnătatea Unirii Principatelor Române.

Contextul istoric al înfăptuirii unirii

Cei doi oaspeţi au făcut o trecere în revistă a etapelor istorice care au dus la realizarea actului unirii de la 1859, precum şi efectele acestui act istoric în dezvoltarea ulterioară a poporului român.
De la fruntaşii paşoptişti, influenţa masonică, precum şi contextul Războiului ruso-turc, culminând cu Conferinţa de Pace de la Paris din 1858, sunt aspectele care au creat cadrul favorabil realizării Unirii Principatelor de la 1859. “Generaţia Revoluţiei de la 1848, care face şi Unirea de la 1859 şi generaţia următoare care participă la obţinerea independenţei în 1877, apoi Marea Unirea de la 1918, au aplicat aceleeaşi principii de bază: să ştim cu cine vorbim, să ştim ce se întâmplă în lume, să fim la curent, iar ţara, de la elita politică în jos, să fie pregătită să valorifice fiecare oportunitate avută. Au fost valorificate toate aceste oportunităţi, nici una nu a rămas nevalorificate”, a precizaz Vasile Şandor, profesor de istorie la Colegiul Naţional “Al Papiu Ilarian”.

Personalitatea lui Cuza, evocată

Un capitol distinct în cadrul simpozionului la constituit evocarea personalităţii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, contextul alegerii sale, reformele instituite de acesta, precum şi factorii care au dus la înlăturarea sa în anul 1866. Dintre reformele instituite în perioada domniei sale, amintim împroprietărirea ţăranilor în 1864, şi reforma învăţământului, în acelaşi an. De asemenea, în perioada domniei sale se înfiinţeză CEC-ul, se schimbă alfabetul, şi se pun bazele relaţiilor diplomatice cu Statele Unite. Destinul lui Cuza avea să fie influenţat de anumite măsuri luate în timpul domniei sale, măsuri care i-au grăbit sfărşitul politic, fiind obligat în 1866, să ia calea exislulu. “Se spune că de-alungul domniei sale a devenit mai autoritar, îndepărtându-se de oamenii din jurul său, Kogălniceanu, Alecsandri, în 1863 confiscând averile bisericeşti, care s-au întors împotriva lui. În 1866, în noaptea de 10 spre 11 februarie, IC Brătianu, alături de un grup de alte persoane i-au cerut demisia, pe care a accepta-o, luând calea Germaniei unde s-a şi stins din viaţă, în 15 mai 1873. Alexandru Ioan Cuza rămâne o figură aparte, atipică pentru conducătorii ţării noastre de-a lungul timpului. Chiar la alegerea lui, în 1859 a spus deschis: când se va considera că nu mai e nevoie de mine, voi pleca. Din păcate acest principiu nu-l mai întâlnim la conducătorii în ziua de azi”, a precizat Standavid Adrian profesor de istorie la Şcoala Generală nr. 7 din Târgu Mureş.