Brâncuşi trebuie adus acasă! (II)

(continuare din numărul trecut)
      
De aproape doi ani, poetul Laurian Stănchescu se străduieşte să sensibilizeze opinia publică, dar mai ales diferitele instituţii româneşti cu rol de decizie, pentru a face cuvenitele diligenţe în scopul repatrierii osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi. O dorinţă a acestuia exprimată pe patul de moarte – aceea de a se odihni alături de mama sa, în cimitirul din Hobiţa – dar neîmplinită până acum. Dincolo de promisiunile neonorate sau de minciunile spuse cu seninătate de unii dintre cei care ar fi avut obligaţia de face ceva, Laurian Stănchescu a găsit şi găseşte în continuare resursele interioare, dar şi materiale necesare pentru a persevera în demersul său. Nu cedează şi nu se lasă înfrânt. Şi asta pentru că sunt totuşi câţiva oameni inimoşi şi sensibili care l-au încurajat, l-au ajutat şi îl ajută în continuare în demersul său. Evident, fiecare după posibilităţi. Iar asta îi dă tăria de a merge mai departe.       
Promisiuni neonorate şi indiferenţă
Un nou marş Brâncuşi, noi peripeţii. Pe 9 noiembrie 2011, Laurian Stănchescu a plecat din Bucureşti alături de o echipă a unei televiziuni din România, spre Paris. Marşul, dus-întors, a durat 9 zile, iar în tot acest timp trebuia asigurată masa şi cazarea pentru 8 oameni. Unii dintre cei care s-au obligat să susţină material marşul, au abandonat ideea, mai mult chiar, nici măcar nu au mai avut bunăvoinţa de a răspunde la telefon. Iată ce spune în acest sens, Laurian Stănchescu: ”A venit şi prima deziluzie care s-a întâmplat la Mitropolia Banatului, unde urma să fim cazaţi, după înţelegerea cu Mitropolia Olteniei, înţelegere făcută prin părintele Zamfir, desemnat de Mitropolit. Nimeni însă, la Timişoara, nu ştia nimic. L-am sunat pe părintele Zamfir, timp de o oră i-am trimis mesaje, dar nu mi-a răspuns. Disperat l-am apelat atunci pe domnul senator Radu F. Alexandru cerându-i ajutorul, iar domnia sa a reuşit – prin cineva din Timişoara – să ne rezolve cazarea la un hotel. Dimineaţa l-am sunat din nou pe părintele Zamfir să îi amintesc de sfânta promisiune făcută, dar după o oră am renunţat, pentru că nu vroia să răspundă. O înaltă faţă bisericească nu mai răspundea unui om făcut de Dumnezeu…” Gheorghe Vlase, un om cu dragoste de istorie şi cultură naţională, a intervenit din nou salvator. ”În momentul acela, ne-a declarat poetul Laurian Stănchescu, m-am gândit că singurul om care poate salva marşul Brăncuşi este domnul Gheorghe Vlase. L-am sunat stânjenit şi i-am spus ce păţisem cu promisiunea părintelui Zamfir, de la Mitropolia Olteniei. Domnul Vlase m-a întrebat de căţi bani am nevoie. Habar nu aveam cât costa cazarea şi masa pentru 8 oameni, până la Paris şi înapoi, timp de 9 zile. Am spus 2000 de euro, sumă pe care domnia sa mi-a trimis-o într-o oră. Sâmbătă seara am ajuns la Paris. Duminică aveam timp să mergem la cimitirul Montparnasse unde odihneau osemintele lui Brâncuşi şi la Muzeul Brâncuşi, iar luni la Ambasada României la Paris.”
Ambasada României, foarte reticentă la demersul lui Stănchescu
Stat pe la porţi închise, neîncredere şi chiar suspiciune faţă de o intenţie bine întemeiată. Și asta din partea unui oficial al Ambasadei României la Paris. Aşa au debutat primele demersuri făcute de Stănchescu, în capitala Franţei. ”După o oră de stat la poartă şi priviţi pe după perdelele de pe la geamuri, ne-a declarat Stănchescu, ne-a primit Ivet Fulicea din partea Ambasadorului României la Paris. De la început a fost împotriva dorinţei lui Brâncuşi şi a demersului meu, spunând că nu avem acordul rudelor artistului din Canada. Halucinant! I-am amintit oficialului Ambasadei României că singurele rude ale marelui artist român, strănepoţi şi străstrănepoţi, sunt vii şi trăiesc în satul Hobiţa, din România, şi nu în Canada. Mai mult decât atât, i-am spus că am şi acordul lor scris ca să-l aduc în ţară. Nu mă auzea deloc, o ţinea cu Canada. M-am ridicat şi am plecat din Ambasada României de la Paris cu sentimentul că ies dintr-o clădire bântuită de umbre fără suflet…” Lipsa de solicitudine din partea unei instituţii care teoretic ne reprezintă în străinătate şi care ar fi trebuit să acorde mult mai multă atenţie faţă de un demers atât de întemeiat şi cu atâtea semnificaţii, făcut de un conaţional român, nu l-au descurajat însă pe Laurian Stănchescu. A depus documentele de solicitare a repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi la Preşedinţia şi Parlamentul  Franţei, urmând ca în februarie să se întoarcă pentru a înmâna şi alte documente Primarului Parisului. ”Am părăsit trist Parisul pentru că ţara mea trăieşte cea mai tragică şi jalnică stare a existenţei sale. Se luptă cu ea însăşi ca un erou fără glorie. Eram necăjit şi pentru faptul că Brâncuşi mai rămânea încă un timp departe de ţara sa! Spre începutul lui februarie 2012 mă voi întoarce din nou în Franţa, pentru a mai înmâna şi alte documente pentru repatriere, Primarului Parisului.”
Poetul Laurian Stănchescu a ţinut să precizeze că a găsit totuşi susţinere, în anumite momente, din partea unor români de bună-credinţă, particulari, persoane, dar şi instituţii publice, precum:
Particulari:
Gheorghe Vlase, Alexandru Enache, Valentina Neagu, Titu Ionaşcu, Sergiu Tărtăreanu (România), Voin Pavel, Stevi Crasta, Petre Câmpean (Ungaria), Cristian Șişman (Austria), dr. Ion Gerota (Franţa);
Persoane publice:
Academician Ionel Haiduc, Academician Nicolae Breban, Ioan Gârboni – director al Filarmonicii ”Banatul” din Timişoara; Oamenii polici: George Becali, Mariana Câmpeanu, Nicolae Bănicioiu, Victor Socaciu, Ioan Oltean, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Daniel Oajdea;
Mass media:
Agenţia France-Presse, Radio Oltenia – Craiova, Ionică Bebe Viorel (cotidianul ”Gorjanul” şi Antena 1 Gorj), Georgeta Petrovici – jurnalistă, Andrada Ioana Tache – reporter, Corina Drăgotescu şi Cătălin Striblea,
Instituţii publice:    
Academia Română, Mitropolia Olteniei
Familia Brâncuşi (descendenţi)
Bia Brîcuşi
Nicolae Brâncuşi
Dumitru Brâncuşi
Ioana-Blendea Brâncuşi
Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – d. 16 martie 1957, Paris)
Opera lui Brâncuşi suscită şi azi un interes deosebit din partea specialiştilor, dar şi o admiraţie aparte din partea publicului larg. Considerat un artist de geniu – unul din primii 5 ai lumii – Brâncuşi se bucură de o apreciere excepţională din partea francezilor care-l consideră a fi unul de-al lor, în timp ce Brâncuşi însuşi s-a considerat toată viaţa a fi român. Din păcate, în România natală, Brâncuşi nu se bucură de consideraţia pe care o merită pe deplin.