„Viziune şi spirit întru sacru” cu Andreea Rus Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 31 Vizualizări

„Viziune şi spirit întru sacru” cu Andreea Rus

2-1_420a41.jpgÎn perioada 16 ianuarie – 30 ianuarie 2012, Galeria UAP de la Palatul Culturii din Târgu-Mureş găzduieşte expoziţia de pictură „Viziune şi spirit întru sacru” a Andreei Rus. În încercarea de-a pătrunde cât mai adânc în colţurile mai puţin domoale din universul creativ al artistei, am străbătut împreună – preţ de câteva întrebări şi răspunsuri – un drum frumos şi anevoios al… cunoaşterii.
Reporter: Cum şi când a venit momentul în care ai ştiut că pictura este calea pe care trebuie să mergi?
Andreea Rus:
Pictura este doar una dintre căile pe care ni le putem alege în viaţă. Aceasta devine, pentru mine, o cale care merită urmată din momentul în care am conştientizat că poate deveni utilă prin mesajul pe care doresc să îl transmit privitorului.
Rep.: Care crezi că e trăsătura sau calitatea indispensabilă oricărui pictor?
A.R.:
Un pictor trebuie să creadă în primul în el şi în ceea ce face. Altfel asistăm, cum de altfel se întâmplă adeseori, la un fenomen de retragere şi abandonare a crezului, viselor, speranţelor de început.
Rep.: Ce crezi că transformă pictura în artă?
A.R.:
Timpul califică pictura ca artă. Dacă o pictură trece proba timpului o putem interpreta ca fiind artă. Proba timpului este cea mai importantă şi sigură, după părerea mea.
Rep.: Ce anume te stârneşte – creativ, spiritual sau emoţional?
A.R.:
Lecturile, lumea în care trăim şi credinţa că orice om trebuie să-şi definească sensul existenţial sunt lucrurile care mă inspiră şi motivează.
Rep.: Te-ai gândit vreodată că picturile tale pot fi de fapt indicatori ai unei stări interioare încă neconştientizate? Alegi să lucrezi în funcţie de starea de moment sau starea lăuntrică dictează tonul şi tema lucrărilor?
A.R.:
Pictura mea este bazată pe lectură, are un concept bine structurat, nu indică o stare de moment. Este o pictură elaborată şi trecută în primul rând prin filtrul gândirii. Bineînţeles se axează pe expresie şi nu pe impresie, dar nu neapărat în sensul primei intrebări. Cel puţin aşa îmi place să cred.
Rep.: Ai momente când priveşti lumea gândindu-te cum ar încăpea într-o pictură?
A.R.:
Cred că aproape orice artist vizual face destul de des acest lucru, deoarece acesta devine un exerciţiu, în lipsa materialelor de lucru.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE