Amintiri şi planuri pentru un nou semestru Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 283 Vizualizări

Amintiri şi planuri pentru un nou semestru

Elevii clasei a III-a B de la Gimnaziul “George Coşbuc” din Târgu-Mureș au pornit în acest nou semestru cu gânduri frumoase, planuri măreţe, dar şi cu frumoase aduceri aminte. Vacanţa de iarnă a constituit pentru elevi un prilej de a se relaxa, de a se juca, de a practica diferite sporturi iar cei mai norocoşi dintre ei chiar l-au cunoscut pe Moş Crăciun. Cu toate acestea, cadorurile au fost nelipsite iar cei mici au demontrat că sunt buni cunoscători şi păstrători ai tradiţiilor.

Serbarea de Crăciun, o bucurie

La începutul primei ore din semestrul al doilea din acest an şcolar, elevii, împreună cu învăţătoarea lor, au făcut o mică incursiune în timp, reamintindu-şi cu o oarecare nostalgie de pregătirile pentru serbarea de Crăciun. “Am încercat ca prin serbarea pe care am organizat-o la sfârşitul semestrului, prin activităţile ulterioare, să demonstrăm şi să fim actorii din textele pe care le întâlnim în manuale. S-au valorificat obiceiurile, tradiţiile şi este extrordinar să ne cunoaştem trecutul, strămoşii, obiceiurile iar pe cele bune, să le perpetuăm şi să le îmbogăţim”, a declarat Maria Vodă, profesor pentru învăţământul primar. Bucuria copiilor a fost dublată de surprizele Moşului. ”La serbare am recitat, am cântat, şi ne-am bucurat că au venit mulţi părinţi, fraţi, surori, şi dragii noştri bunici. Ne-am simţit foarte bine şi chiar am primit cadouri sub brad”, a explicat Antonia.

Planuri pentru semestrul II

Din discuţii a rezultat faptul că, în marea lor majoritate, elevii au mers la colindat şi cunosc simbolurile care ţin de sărbătoarea Crăciunului dar şi tradiţiile şi obiceiurile aferente acesteia. “Personal, merg pe ideea că şcoala trebuie să facă parte din viaţa noastră. Sunt de principiul că tot ceea ce învăţăm la şcoală ne este folositor în viaţă dar, pentru a ajunge la un rezultat foarte bun, şi pentru ca elevii să vină cu plăcere la şcoală, trebuie, pas cu pas, să le demonstrăm, şi ei să conştientizeze că ceea ce au învăţat la şcoală, într-adevăr, le este benefic şi îi ajută în viaţa de zi cu zi”, a adăugat Maria Vodă. Cu toţii au fost bucuroşi de surprizele Moşului, cu toate că nu întotdeauna au primit ceea ce şi-au dorit. Răzvan este printre puţinii norocoşi care l-a văzut pe Moş Crăciun şi chiar au purtat o conversaţie. “Tata mi-a spus că nu l-a văzut pe Moş Crăciun dar acesta a venit, a bătut la uşă. L-am poftit în casă şi chiar am făcut poze cu el”, a explicat Răzvan, foarte entuziasmat. La finalul orei, elevii şi-au făcut un mic plan pentru acest semestru, unii dintre ei intenţionând să participle la concursurile şcolare şi i-au propus învăţătoarei să organizeze împreună o excursie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE