FOTO: Pozele Ioanei Sanda, câştigătoare la LicArt 2015 Cultură
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 315 Vizualizări

FOTO: Pozele Ioanei Sanda, câştigătoare la LicArt 2015

1ATârgumureşeanca Ioana Sanda a câştigat, recent, Marele premiu al Festivalului Național de Arte pentru Liceeni – LicArt, secţiunea „Cea mai bună serie fotografică”, competiţie adresată liceenilor din România, organizată de organizaţia non-guvernamentală „Clubul Nouă ne Pasă”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului și Sportului şi cu ajutorul sponsorilor Fotohobby şi Avon România. Am invitat-o pe Ioana Sanda să ne împărtăşească impresiile sale despre competiţia pe care a câştigat-o…

Reporter: Pentru început, te rog să te prezinţi în câteva cuvinte.

Ioana Sanda: Anul acesta am absolvit Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, profilul biologie-chimie intensiv engleză, şi am fost admisă la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş.

Rep.: În ce a constat concursul?

I.S.: Concursul LicArt este destinat liceenilor, aceştia pot participa la cele două secţiuni, Artă fotografică şi Poezie. La secţiunea Fotografie, din fazele preliminare lunare, timp de şase luni, se aleg semifinaliştii. Anul acesta, comisia de jurizare, formată din fotografii Vlad Eftenie, Vadim Ghirdă şi Bogdan Panait, au stabilit cei 20 de finalişti, cei mai buni dintre cei 832 de concurenţi înscrişi la cele patru categorii: alb-negru, portret, diverse şi serii, care au intrat în marea finală. Câştigătorii au fost anunţaţi în cadrul taberei de artă desfăşurată la Poiana Brasov. În urma acestei reuşite am avut onoarea ca fotografiile mele înscrise la categoria Serie din cadrul concursului LicArt să câştige premiul cel mare în valoare de 1.500 lei.

1B Mostenire straveche

Rep.: Care sunt avantajele participării la LicArt?

I.S.: LicArt este condus de omul de cultură și jurnalistul Radu Herjeu, în încercarea de a oferi liceenilor oportunitatea de a deveni cunoscuți și apreciați pentru talentul lor în domeniul artei fotografice și a compusului de poezii. Prin intermediul festivalului, ajuns la finalul celei de a XIV-a ediție, tinerii din toată țara concurează, iar finaliștii au șansa de a merge în cea mai tare Tabăra de Creație, o săptămână la munte, unde se vor organiza diferite work-shopuri. Alături de Radu Herjeu, printre organizatori mai fac parte Iuliana Șerban, Cristian Munteanu și Claudia Balaban.

Rep.: Cum a fost această experienţă pentru tine?

I.S.: Experienţa minunată de care am avut parte anul trecut, oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit în cadrul Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni 2014 m-au determinat să particip şi anul acesta. Familia LicArt, atmosfera caldă şi plăcută cu care am fost înconjurată şi oamenii de valoare cu care am avut contact şi-au lăsat amprenta asupra mea. Pot spune că viziunea mea asupra lucurilor s-a schimbat, este una mult mai amplă. Nu mai privesc aparatul de fotografiat precum un obiect tehnic, ci asemeni unui liant care face legătura între percepţiile mele şi realitate. Am realizat că pot forma conexiuni mult mai profunde cu lumea din jurul meu.

Rep.: Ce planuri şi proiecte de viitor ai?

I.S.: Deoarece iubesc frumosul, îmi doresc ca pe viitor să le confer oamenilor zâmbete largi prin natura meseriei căreia urmează să mă dedic, fiind admisă la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. Fotografia va rămâne în sufletul meu aceeaşi pasiune nobilă, acelaşi mod de detaşare şi regăsire, acel plus de valoare. Doresc să îi îndrum pe toţi tinerii liceeni fotografi sau poeţi să participe la Festivalul LicArt pentru a-şi modela simţul creaţiei şi a trăi experienţe de neuitat!

[zizigallery id=1743]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE