Share

Home / Administratie / Înainte cu niciun an de alegeri, Municipiul Reghin a rămas fără viceprimar

Înainte cu niciun an de alegeri, Municipiul Reghin a rămas fără viceprimar

Foto 1_site

Viceprimarul municipiului Reghin, Daniel Gliga, și-a dat demisia în ultima ședință de Consiliu Local și a rămas doar cu mandatul de consilier local. Proiecte de ecologie, de educație și destinate animalelor sunt numai câteva puncte de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a deliberativului reghinean care au trecut în unanimitate.

Daniel Gliga, o demisie anunțată

După mai multe zvonuri privind demisia din funcție a viceprimarului, consilierii locali reghineni au luat act de încetarea înainte de expirarea duratei normale a mandatului lui Daniel Gliga. Potrivit demisiei depuse, acesta se retrage din această funcție din motive personale, după trei ani de mandat începând cu data de 1 august. În schimb, Daniel Gliga nu renunță la mandatul de consilier local.
Iar dacă funcția a devenit vacantă, consilierul local Viorel Tongea a propus în ședința de miercuri alegerea unui nou viceprimar. A intervenit secretarul municipiului Reghin, Mirela Rădoi, care a susținut că din punctul său de vedere, ordinea de zi nu poate fi completată, în condițiile în care nu există un raport de specialitate, proiectul de hotărâre nu a trecut prin comisiile de specialitate ale Consiliului Local Reghin, argumente acceptate într-un final și de către alesul local. Astfel, desemnarea noului viceprimar a fost amânată pentru o ședință viitoare.
Demisia viceprimarului Gliga avea să mai revină în atenția consilierilor în ședința ordinară de miercuri. Întrebat la punctul diverse de motivele care l-au determinat să demisioneze, Daniel Gliga nu a făcut vreo dezvăluire și nici precizări suplimentare față de cele din cererea de demisie. Tot la punctul diverse, Mihai Pădurean i-a mulțumit ex-viceprimarului pentru activitate.

Foto 2_site

Realizare de aproape 100 %

Cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Reghin pentru trim. II anul 2015, depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice în 30 iulie. Potrivit acestuia, gradul de colectare a taxelor și impozitelor în municipiul Reghin a atins peste 95%, adică 30,9 milioane de lei, în timp ce cheltuielile din buget s-au realizat în procent de aproape 90 % față de prevederile bugetare, adică 29,1 milioane de lei.
Angajații Primăriei Reghin și cei din instituțiile și serviciile subordonate Consiliului Local au un motiv de bucurie retroactiv, și anume majorarea veniturilor cu 12 %, în baza Ordonanței de Urgență Nr. 27 din 30 iunie 2015. Potrivit primarului Maria Precup, salariile nu au mai fost majorate din 2008, ba mai mult acestea au scăzut, astfel că în prezent venitul mediu pe instituție este de 1051 de lei, un venit foarte mic, în opinia acesteia.
Singurul care a ridicat o obiecție a fost consilierul local Nagy András care a vrut să se asigure că aceste majorări nu depășesc plafonul impus de lege, subliniind că nu este însă împotriva creșteririlor salariale.
Cel de-al patrulea proiect de hotărâre a vizat aprobarea cooperării dintre Municipiul Reghin și Fundația pentru Protecția animalelor ”Robin Hood” Austria în vederea inițierii unei campanii de vaccinare, microcipare și castrare a câinilor/pisicilor de pe raza municipiului Reghin.
Consilierul Ovidiu Marian a solicitat un raport la finalizarea acțiunii. „Mă bucur de această inițiativă, dar să nu uităm de câinii pe care îi avem în adăposturi și să avem un raport cu câinii cipați, vaccinați etc.”, a solicitat acesta. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, din bugetul local, acțiunea va fi susținută cu 5000 de lei.
De asemenea, Consiliul Local va susține prin alocarea din bugetul local al Municipiului Reghin a sumei de 44.080 lei, continuarea derulării Programului ”ȘCOALĂ DUPĂ ȘCOALĂ, în anul școlar 2015-2016. Tot la acest punct, consilierii au votat înlocuirea defunctului consilier Aurelian Todoran cu Ioan Socol.

Reghinul verde

Începând de miercuri și dacă nu va fi notificată hotărârea, municipiul Reghin va avea un nou Regulament privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în municipiul Reghin.
Regulamentul a fost pus în dezbatere publică, iar toate propunerile participanților se regăsesc în noul document care stabilește zonele de publicitate și regulile generale privind amplasarea mijloacelor de publicitate.
Proiectul Sănătate ca pe roate, demarat de către Asociația UnDa Verde, prezidată de Georgiana Branea, a mai bifat o acțiune benefică mișcării și ecologiei prin adoptarea în ședința Consiliului Local Reghin a proeictului de hotărâre privind stabilirea și marcarea traseelor cicloturistice în Municipiul Reghin. Traseele vor fi marcate cu vopsea de ulei, prin indicatoare care vor îmbrățișa copacii.
Nagy András a intervenit și la acest punct, lăudând acest proiect, dar ridicând și problema întreținerii acestor trasee dând exemplul celor amenajate pe malul Mureșului, din Tîrgu Mureș în amonte și care au fost vandalizate. Primarul Maria Precup i-a răspuns următoarele: „ Vom avea o întâlnire cu această asociație și vom discuta, mai ales că intenționăm să derulăm un proiect european pentru extinderea acestor piste de bicliști în afara municipiului”.
Consilierii locali și-au mai dat acordul în unanimitate, în calitate de coproprietar, și pentru lucrările de montare și instalare coș de fum pe peretele exterior al imobilului situat in Reghin, Bdul Unirii nr.57. Proprietarul unei pizzerii a solicitat acordul deliberativului pentru instalarea acestui coș de fum. Ovidiu Marian a făcut în plen o solicitare Serviciului de Urbanism ca atunci când va fi eliberată autorizația de construcție să se specifice și vopsirea sau îmbrăcarea coșului de fum în culorile în care este imobilul.
Ultimul proiect înscris pe ordinea de zi a vizat aprobarea componenței delegației Municipiului Reghin ce se va deplasa în localitatea Bátonyterenye– Ungaria, în perioada 11-12 septembrie 2015.
Potrivit votului secret, municipiul va fi reprezentat de patru consilieri, și anume Daniel Gliga, Ovidiu Marian, Nagy András și Bodo Zoltán.

Diverse aprinse

Dacă ordinea de zi a fost epuizată relativ repede, punctul diverse a depășit durata ședinței ordinare și a fost un prilej de discuții despre realizarea unor lucrări de infrastructură în municipiu, despre soarta clubului de fotbal Avântul Reghin și alte subiecte care merită o mai atentă aplecare asupra lor.
Ligia VORO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Generalul Ștefan Gușă comemorat de un grup de mureşeni

Reuniuni, dezbateri, simpozioane la Cercul Militar, întâlniri cu oficialități administrative, cu colegi de la filiale …

Share
Share