Rezultate normale și premiere în Liga IV Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 68 Vizualizări

Rezultate normale și premiere în Liga IV

DSC_0664Miercuri s-a disputat etapa a III-a, intermediară din Liga IV de fotbal. Cum era de așteptat, cel mai echilibrat meci a fost cele dintre ACS Miercurea Nirajului și Avântul Miheșul de Câmpie. A fost prima partidă din actuala ediție care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au ieșit astfel din grupul celor șase care au obținut maximum de puncte, dar două dintre acestea au câte un meci restanță. Tot o premieră a fost și primul gol înscris de nou promovata Raza de Soare Acățari. Era singura care nu reușise acest lucru în primele două etape, dar nu a fost suficient, deoarece Lacul Ursu Mobila Sovata a punctat de cinci ori și se menține în trioul echipelor care au strâns câte 9 puncte. ASA 2 Târgu-Mureș a învins cu greu, 2-0 în deplasarea de la Unirea Tricolor Târnăveni, în timp ce liderul Mureșul Luduș a câștigat categoric la MSE 08 Târgu-Mureș, scor 10-0 și s-a desprins la golaveraj, rămânând singura echipă care nu a primit gol. Victorii la limită, cu același scor, 3-2 au reușit Gaz Metan Daneș, în fața celorlalți „gaziști”, din Târgu-Mureș și o altă nou promovată, Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure, pe terenul Mureșului din Cuci, în timp ce campioana ediției trecute, Viitorul Ungheni a făcut un salt spectaculos după 8-0 cu Arena Sighișoara.
Mai echilibrat decât arată scorul
Revenind la partida liderului, și în aceasta putea fi reușită o a treia premieră. În partida din nocturna sinteticului de pe stadionul Trans Sil, MSE 08 a cedat cu un scor fluviu, în ciuda faptului că a avut destule situații de a întrerupe invincibilitatea apărării ludușenilor de la Mureșul. După 18 minute relativ echilibrate, în care ambele formații au avut câte o singură ocazie, oaspeții au deschis scorul la o primă greșeală a portarului, după ce mingea a lovit transversala de două ori și a fost împinsă realmente de la un metru în poartă. După un șut periculos care a șters transversala celeilalte porți, ludușenii și-au dublat în minutul 28 avantajul, la o minge respinsă din lovitură liberă de portarul gazdelor în față. După doar patru minute a venit al treilea gol, greșeala fiind de această dată a apărării, care a permis un șut din careu, deviat de un fundaș. După alte minute echilibrate, în minutul 37 târgumureșenii au primit un nou gol, din afara careului, portarul fiind surprins la șutul plasat lângă bară și la pauză scorul era 0-4.
În repriza secundă, Mureșul a dovedit mult mai mult pragmatism. Dominarea teritorială a gazdelor a fost întreruptă în minutul 57, la primul atac mai tăios al oaspeților, cu un pas pe jos prin careu, care a trecut prin fața porții până la bara a doua. După doar două minute apărarea a fost din nou depășită cu ușurință: 0-6. Au urmat alte minute în care MSE a avut inițiativa, încercând cel puțin un gol „de onoare”. Le-a lipsit însă și șansa. Au trecut în câteva rânduri pe lângă gol, dar șuturile pripite din poziții favorabile nu și-au atins ținta, iar când portarul a fost depășit, l-a salvat bara. Cei care au înscris au fost tot ludușenii. Plusul de viteză și superioritatea fizică le-a adus alte trei goluri în doar 6 minute, 71, 74 și 77, când defensiva gazdelor era visătoare, sau a pierdut mingi la marginea careului. Înaintea fluierului de final a venit ultimul gol, care a răsucit cuțitul în rana echipei care în unele momente părea să facă față liderului.
Sâmbătă, de la ora 11.0, se dispută etapa a IV-a, din care se desprinde partida ASA 2-ACS Miercurea Nirajului, două dintre favoritele la promovare.

Rezultatele etapei a III-a
Mureșul Cuci – Târnava Mică Sg. Pădure 2-3
Gaz Metan Daneș – Gaz Metan Tg. Mureș 3-2
ACS Miercurea Nirajului – Avântul Miheșu de C. 2-2
Viitorul Ungheni – Arena Sighișoara 8-0
Raza de Soare Acățari – Lacul Ursu Mobila Sovata 1-5
Unirea Tricolor Târnăveni – ASA 2 Tg. Mureș 0-2
ASMSE 08 Tg. Mureș – Mureșul Luduș 0-10
Partide amânate
Atletic Târgu-Mureș – Mureșul Nazna 09. sept.
Mureșul Rușii Munți – ASC 2005 Sărmașu 16. sept.

Clasamentul
1. Mureșul Luduș 3 3 0 0 21- 0 9p
2. Lacul Ursu Mobila Sovata 3 3 0 0 16- 4 9
3. ASA 2 Tg. Mureș 3 3 0 0 15- 4 9
4. ACS Miercurea Nirajului 3 2 1 0 15- 5 7
5. Mureșul Rușii Munți 2 2 0 0 12- 3 6
6. Târnava Mică Sg. Pădure 2 2 0 0 8- 3 6
7. Gaz Metan Daneș 3 2 0 1 8-13 6
8. Avântul Miheșu de C. 3 1 1 1 9- 7 4
9. Viitorul Ungheni 3 1 0 2 9- 7 3
10. Gaz Metan Tg. Mureș 3 1 0 2 6- 4 3
11. Mureșul Cuci 3 1 0 2 4- 8 3
12. ASMSE 08 Tg. Mureș 3 1 0 2 2-15 3
13. Arena Sighișoara 3 1 0 2 4-19 3
14. Unirea Tricolor Târnăveni 3 0 0 3 3- 8 0
15. Atletic Târgu-Mureș 2 0 0 2 4-10 0
16. Mureșul Nazna 2 0 0 2 3- 9 0
17. ASC 2005 Sărmașu 2 0 0 2 3-11 0
18. Raza de Soare Acățari 2 0 0 2 1-13 0

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE