Share

Home / Cultură / FOTO: „Femeia, sexul meu opus”: suspans, evadare şi emoţie…

FOTO: „Femeia, sexul meu opus”: suspans, evadare şi emoţie…

1 ASala Cazino a Hotelului „Grand” din Târgu-Mureş a găzduit vineri, 16 octombrie, vernisajul expoziţiei de pictură „Femeia, sexul meu opus”, de Mihai Chiriac, eveniment care a avut aproape de toate: muzică, gânduri despre viaţă exprimate 100% liber şi nu în ultimul rând culori amestecate cu măiestrie pe pânză. Toate strâns unite de un „liant” rar, alcătuit din suspans, originalitate şi multă, multă emoţie.

Beneficiind de un spaţiu extrem de generos care a găzduit până nu demult cazinoul Hotelului „Grand”, Mihai Chiriac a gândit un altfel de vernisaj, sub formă de spectacol. Scenariu care i-a şi reuşit. Scaunele, aşezate în stânga şi în dreapta unui culoar îngust de acces format dintr-un covor roşu, lucrările acoperite cu folie de staniol, aşezate pe şevalete pe laturile sălii, jocul inspirat de lumini şi umbre asigurat de reflectoare, precum şi calitatea invitaţilor au dat senzaţia unei piese de teatru regizată cu minuţiozitate de medicul pasionat de transpunerea sentimentelor pe pânză.

1 ligia

Soţia Ligia, confesiune despre artişti

Actul 1 s-a desfăşurat în semiîntuneric, la lumina a două reflectoare, şi i-a aparţinut soţiei artistului, farmacista Ligia Chiriac, care a subliniat că tot ceea ce urmează nu este un vernisaj, ci un eveniment asigurat de familia Chiriac. „Sunt una din femeile din viaţa lui Mihai Chiriac, însă cred cu siguranţă, cel puţin până în clipa asta când vorbesc, că sunt soţia lui. Singura soţie de până acum”, a spus Ligia Chiriac din faţa celui mai mare şevalet, amplasat în faţa celor două rânduri de scaune, ca şi cum ar fi pe o scenă. „Artiştii sunt oameni aparte, au o imaginaţie extrem de bogată, e greu şi frumos să trăieşti alături de ei”, a creionat apoi Ligia Chiriac viaţa trăită alături de un soţ-artist care – nu ne-am dat seama dacă era în scenariu sau nu – se lăsa aşteptat de cei aproximativ 100 de invitaţi.

Fiul Rareş, la chitară cu prietenii

Evenimentul familiei Chiriac a continuat cu actul 2, muzical, asigurat de fiul Rareş (chitară bass) şi de câţiva prieteni de-ai acestuia: Arina Grindean (percuţie), Josza Mihai (voce, chitară) şi Alex Cioată (voce, chitară). Piese de calitate şi de suflet, în armonie cu ideea vernisajului.

3

Medicul-pictor Mihai, monolog despre viaţă

Actul 3, desfăşurat în aceeaşi atmosferă de mister, asigurată de penumbra care a acaparat sala de expoziţie, a fost cel mai intens în mesaje şi i-a aparţinut lui Mihai Chiriac, care a monologat pe teme diverse, cum ar fi banii, confortul, liniştea, concediul, sufletul. „Alergătura asta frenetică face atâta zgomot în noi încât pentru a scăpa de stres şi de acest zgomot de care vorbesc, trebuie să nu se întâmple nimic. Cu sufletul ce e? Cum mai este el? Pentru ce-l folosim, nu se atrofiază oare? Nu se perverteşte?”, s-a întrebat medicul-artist.

„Femeia este cerul meu opus”

Pretextul dat de privitul cerului în căutarea libertăţii şi inspiraţia oferită de Femeie au fost alte teme abordate în monologul lui Mihai Chiriac. „Uneori când ies din casă, privesc printre blocuri cerul. Este o senzaţie diferită privirii cerului când priveşti cerul printre blocuri. Când stai pe iarbă, pe spate şi te uiţi la cer e un sentiment diferit. Dar când stai printre blocuri şi te uiţi, îţi aminteşte de tot contextul tău social, de faptul că eşti într-un angrenaj, că oamenii sunt… şi atunci contextul ăsta urban al vieţii mele şi relaţia pe care o am cu societatea mă trage cumva înapoi, dar cerul mă trage către zbor. Spre libertate. Aşadar, începtul cu încetul are loc o metamorfoză. Femeia este cerul meu opus. Este muza care atenuează blocul din mine. Este diferită, imposibil de prins, am nevoie de accesorii pentru a ajunge în înaltul ei”, a mărturisit pictorul.

13

„Artistul îşi doreşte să fie eliberator”

Vorbind despre prejudecăţi şi cuvinte ştiute dar nerostite de cele mai multe ori, sau rostite doar în intimitate, Mihai Chiriac a fost de părere că până la urmă rolul artistului e şi de desţelenire a prejudecăţilor, de descătuşare. „Rolul de eliberator de prejudecăţi îi vine ca o mănuşă, se potriveşte perfect pentru un artist. Îşi doreşte să fie eliberator. Dar cine este cel, cea care îngrădeşte? Cine face aceste prejudecăţi? Mintea este de fapt un zid ce creşte odată cu noi. Experienţa întâlnirii, de viaţă vorbesc, a minciunii, a judecăţii, cam ce faceţi toţi acum uitându-vă la mine, creşte zidul ăsta. Îl face gros, impenetrabil, dificil de dat jos. Mintea noastră, dragi prieteni, este asemenea instrumentarului chirurgului. Are cleşti, foarfeci, ace şi aţă, depărtătoare. Atunci stau să mă gândesc, cum să fac să nasc simplu, să vă relev bebeluşul într-o naştere simplă? Pe un câmp de trifoi. Fără toate aceste conotaţii de care am vorbit mai departe”, s-a adresat Mihai Chiriac invitaţilor săi.

„Mintea, principalul opozant al sufletului”

Finalul monologului a fost de-a dreptul memorabil şi i-a prilejuit artistului o comparaţie extinsă între minte şi suflet. „Suntem complecşi. Mintea voastră este principalul opozant al sufletului. O întrebare relativ cotidiană este cu ce alegi, cu mintea sau cu sufletul? Apoi răspunsul este îmbibat cu regrete. Aş alege cu sufletul, dar… Şi dar, poate… După minte există gravitaţie, după suflet nu… După minte există minciună, după suflet nu. După minte nu există Dumnezeu, după suflet da. După minte, nu există zborul, după suflet da. După minte, fluturele este doar o omidă, după suflet sensibilitate, fragilitate, emoţie. După minte, după suflet, după minte, după suflet… Metamorfoza muzei sau devenirea fluturilor. Nu este frapantă oare similitudinea în ceea ce ne priveşte pe toţi puşi în relaţie? Nu avem nevoie de accesorii, necumpărabile, să facem legătura între cerurile noastre? Între ceea ce ne uneşte cu adevărat. Nu avem oare nevoie de accesorii să descoperim că întâi şi întâi avem un cer? Oare nu devine barieră tocmai marfa la care tot aspirăm? Prin timpul alocat, prin semnificaţii false, prin izolare, nu ne îndepărtează ceea ce pare a ne apropia? Nu ne face mai străini Facebookul? Ar trebui să ne aprpoie, ce dracu, e o reţea de socializare… Vă simţiţi mai sociabili după ce închideţi Facebookul? Ce ne desparte în esenţă? O bucată de masă, unghiul diferit, banii. Ce ne apropie, ce ne ţine uniţi? O hârtie, un contract…”, a rostit, aproape în şoaptă, Mihai Chiriac.

1 er

Descoperirea sufletelor, apogeul vernisajului

Momentul culminant al vernisajului, sau actul 4 al evenimentului regizat de familia Chiriac, a constat în dezvelirea, de către invitaţi, a foliilor de staniol de pe picturi. Ca o dezvelire a sufletelor în faţa zidului de prejudecăţi al societăţii… „Vă invit să pictaţi alături de mine, să descoperiţi ceea ce este în voi, prin intermediul unor mici bucăţi din cerul meu. Să vă descoperiţi sufletul”, a îndemnat Mihai Chiriac.

[zizigallery id=1800]
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

O nouă ediție a Festivalului Internațional de poezie și muzică Poezia e la Bistrița se încheie cu stil

Ultima zi a celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de poezie și muzică Poezia …

Share
Share