Generozitatea britanică apreciată de Ciprian Dobre Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 70 Vizualizări

Generozitatea britanică apreciată de Ciprian Dobre

DSC_2678Prezent marți, 3 noiembrie la predarea autospecialei cu spumă și apă către primăria Vătava, donație a pompierilor britanici din Shropshire, președintele Consiliului Județean Mureș Ciprian Dobre, a subliniat mesajul de solidaritate venit din partea britanicilor ca urmare a tragicului eveniment de vineri seara din Clubul Colectiv din București soldat cu 32 de morți și numeroși răniți care se zbat între viață și moarte. Țara, și poporul nostru trece printr-o perioadă teribilă. Noi nu am mai pierdut în câteva minute atâția oameni din 1977, din 9 martie, de la teribilul cutremur de atunci. Mesajul de solidaritate venit din partea poporului britanic, din partea Alteței Sale Regale Prințul Charles ne-a îmbărbătat și ne-a demonstrat că Europa și noi oamenii, avem de fapt aceleeași valori. Vreau să mulțumesc, așa cum o pot face, în numele românilor, pentru mesajul pe care l-am primit de la poporul britanic. Poate e o coincidență sau nu, dar astăzi vorbim de foc, la fel cum vorbeam de foc acum patru ani, acum șase ani de zile, dar niciodată nu am crezut că focul poate să ucidă. Întotdeauna am crezut că el poate să distrugă bunuri, avere, sau proprietăți, nicidecum vieți omenești”, a precizat Ciprian Dobre.

Dacă noi avem suflet, vom putea schimba aceste lucruri”

Acesta a subliniat necesitatea luării de măsuri pentru ca tragedii precum cea de vineri, 30 octombrie să nu se mai repete. ”Îmi este foarte greu să vorbesc despre evenimentul de vineri seara din București pentru că, exact la 23 și 30 de minute, când au apărut știrile și primele filmări de la tragicul eveniment, fiul meu era într-un club la Balul Bobocilor. Cu siguranță, dacă noi avem suflet, vom putea schimba aceste lucruri. Cu siguranță, dacă noi avem suflet, nu vom mai da pompierilor doar dreptul de a emite un aviz în vederea funcționării, ci vom da dreptul pompierilor să poată ridica autorizația de funcționare ale unor spații publice. Acum vorbim despre funcționareea unor cluburi, dar trebuie să vorbim în general despre două lucruri în România : disciplină și seriozitate”, a spus președintele Consiliului Județean Mureș.

”Nu este de vină nici patronul, nici pompierul, ci noi toți”

Din păcate trebuie să o recunoaștem, cei 32 tineri care au murit, de fapt nu este de vină nici patronul, nici pompierul, ci noi toți. Trebuie să spune foarte clar că noi toți, la un moment dat sau în altul, am încercat să ocolim legea, cunoscând pe cineva într-o instituție, și întotdeauna ne-am supărat ori de cîte ori un funcționar ne-a spus că nu se poate. Cred că da, atunci când este vorba de responsabilitate publică, trebuie să învățăm să spunem nu. Cred că această catastrofă, acest eveniment sinistru la care asistăm încă, să ne facă mai disciplinați și mai serioși. Ne dăm seama de fapt că lucruri foarte, foarte mici ne pot face să ne pierdem viața. Ceea ce fac prietenii noștri britanici prin donația acestor autospeciale este de asemenea un lucru mic, dar care ne schimbă viața. Cred că am învățat cu toții că putem face mult mai mult pentru cel de lângă noi. Aceasta este lecția pe care eu am învățat-o de la Steve Warral și echipa sa, acesta este lucrul pe care vi-l cer să-l învățăm cu toții. De astăzi putem spune că suntem mai bogați pentru că i-am cunoscut pe acești oameni de la care,  am putut să învățăm ce e generozitatea și responsabilitatea. Thank you Steve, thanks to all your team!”, a punctat Ciprian Dobre.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE