Share

Home / Administratie / DOSARUL ASA: Clubul sportiv contestă blocarea conturilor

DOSARUL ASA: Clubul sportiv contestă blocarea conturilor

Dorin Florea la iesirea de la DNA_site

Măsura blocării conturilor în dosarul de corupție în care este trimis în judecată primarul municipiului Tîrgu Mureș, Dorin Florea, a fost contestată la Tribunalul Harghita de clubul Asociația Sportivă Ardealul. Este a doua încercare a reprezentanților acestuia de a contesta măsura asiguratorie.

Asociația Sportivă Ardealul Tîrgu Mureș a contestat la Tribunalul Harghita unde a fost înregistrat dosarul în care este judecat primarul Dorin Florea pentru abuz în serviciu, alături de trei consilieri locali și mai mulți foști și actuali angajați ai municipalității, măsura asiguratorie în urma căreia conturile clubului au fost blocate. Apărătorul asociației sportive a mai contestat această măsură asiguratorie și în timpul urmăririi penale, judecătorul de la Curtea de Apel Tîrgu Mureș respingând însă contestația.
Specialiștii în drept susțin relativ la măsurile asigurătorii că judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune, cu titlu provizoriu (până la finalizarea procesului prin hotărâre definitivă), restabilirea situaţiei anterioare, potrivit art. 256 din C. proc. pen., aceasta fiind doar de resortul instanţei de judecată, în etapa judecăţii.
De asemenea, potrivit noii proceduri penale, dosarul se află în prezent la judecătorul de cameră preliminară, care va verifica, în prezența doar a inculpaților și a apărătorilor acestora, legalitatea trimiterii în judecată, a administrării probelor, a sesizării instanței etc.
Durata procedurii în camera preliminară nu poate depăși 60 de zile, dosarul fiind înregistrat în 16 decembrie.

 

Suspendați din funcție

 

DNA a anunțat, în decembrie, trimiterea, în stare de libertate, în judecată a primarului Dorin Florea și a directorului economic al Primăriei Tîrgu Mureș, Kiss Imola, pentru abuz în serviciu. Pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu mai sunt trimiși în judecată viceprimarul Claudiu Maior, consilierii locali Benedek István și Ioan Fărcaș, Bakó László Attila și Virgil Măceșanu, angajați ai Primăriei Tîrgu Mureș, și fostul secretar al municipiului, Maria Cioban. De asemenea, Ioan Nucu Man este inculpat și trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, deturnare de fonduri, în formă continuată, și spălare de bani. Inculpată este și Asociația Sportivă Fotbal Club ASA 2013 pentru spălare de bani.
Procurorii susțin că finanțarea din 2013 cu 7,053 de milioane de lei a clubului ASA Tîrgu Mureș – la vremea respectivă FC Municipal – nu a fost legală pentru că acesta înregistra datorii la bugetul de stat.
Dacă pentru cei patru aleși – primarul și cei trei consilieri – trimiterea în judecată nu le-a afectat și mandatul, pentru angajații Primăriei Tîrgu Mureș care sunt și funcționari publici, acest lucru le-a adus și suspendarea din funcție. Potrivit Legii privind statutul funcționarului public, art. 94 (1), lit. m, “Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) (infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție)”. Pe proiectele de hotărâre care vor intra în dezbatere joi, la director economic semnează, spre exemplu, Ana Năznean.
Ligia VORO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Campanie de amploare a gestionării deșeurilor realizată de Ministerul Mediului: 10% din siturile contaminate din ţară, în Mureş

Miercuri, 13 februarie, Ministerul Mediului a organizat în Sala Mare de ședințe a Palatului Administrativ …

Share
Share