Share

Home / Administratie / 10 kilometri de rețea de apă terminate la Valea Largă

10 kilometri de rețea de apă terminate la Valea Largă

111De la începutul anului nu mai puțin de 10 kilometri de conductă aducțiune apă, din cei 28 preconizați, au fost terminați în comuna Valea Largă.

Proiectul inițiat de primarul Beniamin Pădurean vizează conectarea rețelei comunale deja construite cu magistrala de apă din județul Cluj. ”Mă bucur că am început lucrările de aducțiune apă din județul Cluj. Având avantajul că suntem la graniță cu acesta și că am găsit înțelegere la autoritățile județene clujene, am reușit să obținem furnizarea apei, care era cea mai mare problemă a comunității pe care o reprezint. În cât mai scurt timp vom finaliza lucrările și astfel oamenii vor putea să aibă apă curentă în gospodării. Un mare avantaj este și faptul că apa din Cluj este la jumătate de preț față de cea pe care o furnizează Aquaserv”, a declarat primarul comunei Valea Largă.

În același timp, administrația locală ține să mulțumească autorităților mureșene pentru înțelegere. ”Vreau să le mulțumesc celor de la Consiliul Județean Mureș pentru înțelegere, mai ales secretarului județului Paul Cosma, care au priceput faptul că comuna noastră nu mai putea aștepta nici măcar un an fără apă curentă”, a mai adăugat Beniamin Pădurean.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Investiţii de mare amploare în Sângeorgiu de Mureş. Cea de-a zecea stradă se modernizează în acest an!

Săptămâna aceasta, Primăria comunei Sângeorgiu de Mureș a început  reabilitarea celei de-a zecea străzi din …

Share
Share