”Eroii imposibilului”, o carte despre puterea de a merge înainte Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

”Eroii imposibilului”, o carte despre puterea de a merge înainte

Eroii imposibiluluiClădirea Ansamblului Mureşul a găzdui vineri, 1 aprilie lansarea volumului ”Eroii imposibilului” semnat de Liliana Moldovan, apărut la Editura Ecou transilvan din Cluj-Napoca. ”A fost o lansare mai neobişnuită în cadrul unui festival intitulat ”Art for Change” conceput pentru a deschide ochii societăţii asupra faptului că persoanele cu dizabilităţi sunt persoane capabile, şi nu trebuie privite nici cu milă, dimpotrivă, trebuie privite cu respect şi cu admiraţie. Lansarea a fost precedată de un film documentar care prezintă activitatea de un an de zile desfăşurată cu ocazia derulării acestui eveniment. Filmul a fost urmat de un moment poetic, lansarea cărţii “Eroii imposibilului” , iar la final a avut loc o tombolă. Am pregătit trei exemplare ale cărţii cu autograf pentru persoanele norocoase din sală care au intrat în posesia cărţii”, a precizat Liliana Moldovan.

Inteligenţi, talentaţi, puternici şi perseverenţi

Eroii imposiblului” prezintă cititorilor 15 povești de viață scrise sub forma unor interviuri, printre protagoniști numârându-se Iulian Crăciun, actriţa Regan Linton, solistul Florin Mândru (Dudu), dr. Adina Luminiţa Milac, maratonistul Vasile Stoica, fotomodelul Magda Coman și dansatoarele Claire Cunningham şi Lauren Watson. ”Este o carte specială la care am lucrat cu emoţie şi entuziasm. Cartea spune povestea unor persoane cu dizabilităţi care au reuşit în carieră, au devenit în ciuda problemelor de care suferă, vedete, actori, dansatori, maratonişti, antreprenori. În interviurile care apar în această carte au demonstrat că orice limită poate fi depăşită, tocmai de aceea am şi intitulat cartea “Eroii imposibilului”, fiindcă sunt oameni care şi-au depăşit limitele şi au demonstrat că persoanele cu dizabilităţi pot să facă lucruri de mare valoare. Sunt oameni inteligenţi, enorm de talentaţi, dar mai ales sunt oameni puternici şi perseverenţi. Cartea “Eroii imposibilului”se doreşte a fi o rampă de lansare pentru schimbarea mentalităţilor privind cetăţenii cu dizabilităţi. Aceştia nu mai trebuie receptaţi ca o povară socială, ci trebuie priviţi ca oameni inteligenţi, talentaţi, capabili să contribuie la bunul mers al lumii”, a precizat Liliana Moldovan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE