Semnal de alarmă tras de Cristian Chirteş: dezastru în implementarea PNDR 2014-2020
27 august 2016Deputatul liberal Cristian Chirteş a analizat marţi, 23 august, în cadrul ședinței Comisiei de agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților, stadiul aplicării schemelor de plăți directe în agricultură și a nivelului de absorbție a fondurilor europene, avându-i ca invitați pe reprezentanții Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor, APIA, AFIR, LAPAR, PROAGRO.
Potrivit deputatului liberal, în ceea ce privește aplicarea schemelor de plăți directe în agricultură, s-a constatat faptul că în cadrul SAPS din suma autorizată s-a achitat 94,68% din plafon, iar în cadrul schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) s-a achitat 90,59% din plafon. În schimb, în ceea ce privește sprijinul cuplat în sectorul zootehnic la vaci de lapte s-a plătit din plafon doar 40,34%, iar la taurinele de carne doar 24,65%. „O situație dezastruoasă o întâlnim în ceea ce înseamnă implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 plus tranziție, unde gradul de absorbție la nivelul lunii august 2016 este de 4,42%. Iată cum a știut guvernarea Ponta să pregătească exercițiul bugetar 2014-2020, iar efectele deciziilor proaste luate de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin le simțim astăzi cu toții”, a declarat Cristian Chirteş.
Lasă un comentariu