- redactia
- 0 comentarii
- 1574 Vizualizări
Sarmale „româno-maghiare”, gătite de Daniel Cheşa
14 septembrie 2016Unul din momentele principale ale Zilei Comunei Corunca, eveniment organizat sâmbătă, 1o septembrie, în centrul comunei Corunca, l-a constituit concursul de gătit, competiţie la startul căreia s-au înscris şase echipe.
Preparate „mixte”, pe gustul tuturor
Una dintre acestea l-a avut coordonator pe omul de afaceri Daniel Cheşa, totodată consilier local din partea PNL, care a pregătit o „contraofensivă culinară” împotriva tradiţionalului gulaş maghiar. „Noi ne-am înscris la concursul de gătit şi având în vedere că o parte din concurenţi s-au înscris cu gulaş, mâncare specifică pentru comunitatea maghiară, noi ne-am gândit să preparăm sarmale. Sarmalele sunt un produs culinar mixt, sunt preparate şi de români şi de maghiari. Eu şi colegii mei de echipă ne-am înscris cu sarmale din varză murată cu carne de porc şi din varză murată cu păsat, care e un produs de post”, a mărturisit, pentru cotidianul Zi de Zi, consilierul local. „Am invitat la sărbătoarea zilelor comunei un bucătar din Ungaria, domnul Kincses Peter, care a avut rolul de a „armoniza” sarmalele româneşti cu cele ungureşti, am făcut nişte sarmale mixte. Să nu uităm că sarmalele sunt preparate atât de bucătarii români, cât şi de cei maghiari, practic e vorba de un produs balcanic din punctul meu de vedere. Am reuşit astfel să realizăm nişte sarmale pe gustul tuturor, iar la bucătăria noastră stau la coadă atât românii, cât şi maghiarii. Nu ştiu dacă o să facem faţă cererii”, a mai spus Daniel Cheşa.
Pasiune pentru murături
Nu în ultimul rând, consilierul local a mai făcut o confesiune legată de specialităţile culinare pe care preferă să le pregătească. „Eu sunt un pasionat al murăturilor. În perioada aceasta mă preocupă foarte mult prepararea murăturilor, castraveţi muraţi, varză murată, gogonele, compoturi. În plus, îmi place şi să gătesc acasă”, a afirmat Daniel Cheşa.
- Etichete:
- daniel chesa corunca
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu