Centrul medical Sonea, în slujba comunității Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2429 Vizualizări

Centrul medical Sonea, în slujba comunității

 

Nu doar banii sunt importanți la deschiderea unei clinici private. Cel mai bun exemplu de om simplu care și-a lăsat amprenta asupra comunității de sănătatea căreia se îngrijește este dr. Valentina Sonea, medic primar medicină de familie – medic specialist medicina muncii, specialist în medicină paleativă. Prin ceea ce face, schimbă lumea într-un fel atât de generos și de vertiginos, încât ne oferă unul dintre rarele, dar atât de prețioasele motive de-a ne simți mândri că suntem români. De una singură, cu mâinile ei, a pus un punct de reper pe harta județului Mureș, Centrul medical Sonea, de pe strada Principală, nr. 174 B, Sîncraiu de Mureș. În timp ce am făcut, alături de domnia sa, un tur al clădirii, o femeie în vârstă care se afla în sala de așteptare, a sărit imediat și i-a sărutat mâna, o dovadă a unei reușite care se vede cu ochiul liber.

 

Reporter: Dna, doctor, avem nevoie să ştim că există exemple de urmat, oameni care au excelat prin calităţile lor profesionale, puse în slujba societăţii. Cum ați reușit să realizați un Centru medical, unde pacienții se simt ca la ei acasă?

dr.Valentina Sonea: Lucrez alături de fiica mea, Roxana Sonea, medic specialist medicină de familie, cu competență în ecografie generală. Ea este centrul existenței mele, pentru ea și cu ea, am ridicat acest Centru, îndeplinind astfel, visul părinților mei. Au fost diferite incidente, care mi-au consolidat poziția de medic dedicat comunității și am câștigat încrederea acesteia. Am îngrijit 1500 de sarcini, așadar Centrul are 1500 de copii, cu vârste cuprinse între 32 de ani și 2 săptămâni, unii dintre ei au devenit la rândul lor doctori, profesori, ziariști, care vin la noi cu copiii lor.  De-a lungul anilor am adus 5000 de pacienți pe lista de medic de familie și de medicina muncii, toate dosarele sunt arhivate în ordine alfabetică. Am crezut mereu că sensul vieții este acela de a-ți descoperi vocația, iar scopul vieții este bucuria de a dărui din harul tău mai departe.

Rep. Când ați început activitatea la Centrul medical Sonea?

V.S. 17 decembrie 2014 a fost prima zi de lucru în Centru, în luna mai 2015 am încheiat primele contracte cu Casa de asigurări, practic avem un an și 5 luni de existență. Sunt foarte mulțumită de ceea ce am realizat, pacienții noștri nu mai trebuie să stea pe coridoarele spitalelor, nu mai suferă umilința, pentru că la noi, printr-un circuit foarte bine gândit, găsesc toate soluțiile și vindecarea bolilor de care suferă. În anul 2000 am urmat un curs de un an de zile la primul centru de medicină paliativă deschis la Brașov,” Casa Speranței în Brașov”, de către prințesa Daiana. Pentru bolnavii incurabili, îngrijirea paliativă înseamnă creșterea calității vieții sau o moarte demnă, fără durere, fără gemete, fără sufocări, consiliere psihologică de care pot beneficia și membrii familiei, bolnavii pot închide ochii demn în patul lor, înconjurați de membrii familiei, nu aruncați prin spitale. Am făcut cu vocație tot ceea ce am făcut de-a lungul anilor, nu pentru bani, ci pentru sănătatea omului. În momentul în care consult un copil și văd că are puroi în gât, mi se pare normal să consult și mama și tatăl acestuia, pentru că în zadar îi prescriu un tratament. Am avut o urgență la care am ajuns cu bigudiurile în cap, fugind de la coafor, satisfacția de medic se regăsește în satisfacţia de a ajuta comunitatea.

Rep: Povestiți-mi despre familia dvs.

V.S. Fiind cea mai mare din 8 frați, mama mea ar fi putut fi o intelectuală minunată, dar nu a fost lăsată de părinți, pentru că trebuia să aibă grjiă de ceilalți frați mai mici, așadar forța, energia, talentele și capacitățile intelectuale nu și le-a putut exploata la maxim. Când a devenit adult, s-a răzbunat pe viață. Și-a promis că proprii ei copii vor urma cele mai bune școli, motiv pentru care au am terminat la liceul Unirea, fratele meu, Ioan Ciobanu, a fost premiant al liceului Al. Papiu Ilarian și a intrat șef de listă la ASE Iași, a terminat șef de promoție, iar la 30 de ani era primul doctor de vârsta lui, cel mai tânăr în studii economice în România, cinci ani mai târziu era conferențiar, iar la 40 de ani profesor universitar. Am o soră mai mare cu 7 ani, Maria Crișan, care a făcut istorie-engleză la Cluj Napoca și a fost directoarea școlii din Sâncraiu de Mureș, acum este pensionară de 2 ani. Mai am un frate care a făcut inginerie, Gheorghe Ciobanu, atât de deștept, încât lucrarea lui de stat a fost brevetată ca invenție. M-am născut în 1959, în anul 1966 cea mai mare distracție în România era să asculți radio și să stai două ore de televizor, iar eu eram distracția familiei, ca să fac liniște și să tac, frații mei mai mari îmi dădeau să învăț, motiv pentru care eu clasa I știam deja toate strofele din Luceafărul lui Mihai Eminescu și multe alte noțiuni de matematică sau din alte materii. Am avut norocul să fac parte dintr-o familie reușită, frații mi-au deschis drumurile.

Rep: Cum v-ați descurcat ca și studentă?

V.S: În 1978 am intrat la medicină la Iași, cu 10 la chimie și 9.97 la fizică, dar nu mă consider un geniu, ci doar un om cu memorie bună, care a fost mereu ascultător. Noi, frații, am fost condiționați în viață să învățăm să păstrăm bursele de gradul I, care ne asigura căminul, masa și încă 100 de lei, cam atât costa o pereche de pantofi buni Clujana. Familia noastră are o înclinație spre artă, toți cântăm în familie, la un moment dat mi-am dorit să fac carieră muzicală, dar părinții noștri au decis că trebuie să facem medicina și au avut dreptate, pentru că nimeni nu mă oprește să cânt în mașină sau în baie, nimeni nu mă oprește să scriu poezii atunci când simt nevoia să mă exprim prin versuri, dar dacă aș fi făcut doar acestea, nu aș fi reușit să ajut atâția oameni. Fiica mea, Roxana, a publicat o carte de eseuri, dar poate ajuta oameni prin meseria pe care o are.

Rep: Cum e conceput spațiul Centrului?

V.S: Spațiul conține cam tot ceea ce a conceput mintea noastră că poate veni în ajutorul pacientului și ne poate ușura munca, de la suspiciunea de diagnostic să se ajungă cât mai repede la capătul gândurilor. Avem 16 specialități care funcționează de dimineața până seara în opt cabinete, dar avem și medici în sistem privat pentru situații speciale, punct de recoltare de analize de laborator, avem cameră de ecografie, frigider pentru probe de sânge, peste 30 de medici care beneficiază de toate condițiile pentru a-și desfășura munca cu plăcere, inclusiv toalete dotate cu dușuri, săpun, parfum cremă de mâini. Am investit în depozitarea deșeurilor în condiții standard și a unui mini-laborator de urgență. Am investit în aparate noi, în oftalmologie avem și un aparat de câmp vizual, cu care putem spune cu certitudine dacă sunt probleme pe retină, pentru detectarea semnelor leziunilor nervului optic sau prezența glaucomului.

Rep: Cum a apreciat comunitatea ceea ce faceți pentru ea?

V.S: Pacienții mi-au făcut cadou 30 de parcări. Pentru că am făcut atâtea pentru oameni, ei m-au întrebat dacă nu vreau o parcare, inițial am crezut că vor să-mi facă o parcare pentru mașina mea, dar ei au făcut pentru toți care ne solicită. Grădinarii m-au întrebat dacă nu vreau, cumva, un parc, și așa au apărut brazii, trandafirii, tot spațiul verde aranjat din jurul Centrului, așadar nu pot să vă spun ce emoții am avut, acum, după mai bine de 30 de ani de muncă, să văd că le-am câștigat prietenia și respectul.

Rep: Cât de mult vă înteresează profitul?

V.S: Foarte mulți medici din zilele noastre se axează pe acumularea de valori materiale, dar conturile bancare pline nu țin de cald. Dacă aș auzi că vreunul din colegii mei primesc bani, l-aș da afară imediat. Consider că în viață nu poți dormi în mai multe paturi, ci doar în unul, și nu poți mânca mai multe farfurii de mâncare, fără a ți se face rău. Am fost binecuvântată din punct de vedere financiar, părinții mei m-au ajutat foarte mult, dar consider că dacă primești, trebuie să dăruiești la rândul tău.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE