Share

Home / Slider / Salvamont Salvaspeo, exercițiu cu victime în munții Gurghiu

Salvamont Salvaspeo, exercițiu cu victime în munții Gurghiu

 

SPJ Salvamont Salvaspeo Mureș a organizat și desfășurat în data de 18 februarie un exercițiu cu victime multiple în zona vârful Zespezel, munții Gurghiu, una dintre cele mai vizitate zone din Valea Mureșului. În regizarea acțiunii s-au angajat patru persoane aflate în drumeție montană ajung pe vârful Zespezel, unde 2 persoane, în timp ce făceau poze, cad în gol de pe vârf. Celălalte 2 persoane, care au vrut să-i acorde ajutor, și se grăbeau spre accidenați, se accidentează și ei.

Apelul de urgență este efectuat de persoana care a reușit să ajungă într-o zonă unde a găsit semnal de telefonie mobilă.

Scopul principal al exercițiului a fost verificarea capacității de reacție a echipei care se afla în permanență la punctul de lucru Lunca Bradului, respectiv alarmarea voluntarilor și a personalului angajat, care nu era în permanență în aceea perioadă.

Pe timpul exercițiului s-au urmărit perfecționarea deprinderilor personalului de intervenție, creșterea calității managementului, verificarea posibilităților de comunicare în zona respectivă.

La bilanțul exercițiului, a fost subliniat importanța acestor activități din cadrul SPJ Salvamont, importanța conlucrării echipelor din cadrul instituției, între angajați și voluntari.

Echipa Salvamont Salvaspeo

În prezent, în cadrul SPJ Salvamont Salvaspeo Mureș sunt 6 angajați, și 32 de voluntari activi, dintre care 25 de persoane sunt salvatori montani atestați, 15 salvator speologi, 8 paramedici, 3 medici.

La exercițiu au participat 24 de salvatori montani din județul Mureș.

Desfășurarea exercițiului nu a afectat intervențiile la situațiile de urgență din zona montană al județului Mureș, precizează Zoltán Róbert Kovacs, șef serviciu.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Conducea, băut, un vehicul cu număr fals de înmatriculare

În data de 21 iulie, în jurul orei 12.30, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie …

Share
Share