Sandy Huprich, liceana pasionată de zootehnie Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 999 Vizualizări

Sandy Huprich, liceana pasionată de zootehnie

Prezentă de două ori, în 2016 şi 2017, la simpozioanele dedicate fermierilor organizate în Ungaria de compania Dafcochim, Sandy Huprich reprezintă un ajutor de nădejde pentru mama sa, Maria Huprich, proprietara unei dintre cele mai importante ferme din zona municipiului Reghin. Tânăra a împlinit recent, în luna ianuarie, vârsta de 18 ani, este elevă în clasa a XI-a, profil Uman, secţia Germană, la Liceul „Joseph Haltrich” din Sighişoara şi profită de fiecare mini-vacanţă pentru a reveni la ferma familiei pentru a da o mână de ajutor.

„Îmi place să mă implic în activitatea de la fermă”

Astfel, Sandy Huprich participă cu mult entuziasm la o gamă variată de activităţi, în special la cele legate de zootehnie. „Eu sunt mai mult pe partea de zootehnie, prefer să merg în grajd cu un tratament la o vacă sau la viţei. Îmi place şi să îmi însoţesc mama atunci când merge pe teren să verifice culturile, la fel particip şi la semănat şi însilozat. În vacanţe mă ocup mai intens de agricultură, precum şi la sfârşit de săptămână. Am avut la un moment dat o perioadă în care am lipsit mult de la şcoală pentru a merge la fermă. Mama nu avea timp să meargă şi mergeam eu, pentru a verifica dată totul este în regulă”, precizează Sandy Huprich. „Îmi place primăvara, când e vremea semănatului, dar şi toamna, la recoltat, când vezi că toată munca pe care ai depus-o are o finalitate fericită. Îmi place să mă implic în activitatea de la fermă, în domeniul zootehnic. Fratele meu e cu tractoarele, merge pe câmp cu ele. Prietenii mei mă susţin în totalitate, deşi uneori sunt supăraţi pentru că nu am întotdeauna timp pentru ieşiri”, completează liceana.

112

Pregătiri pentru două facultăţi

Aşa cum era de aşteptat, planurile de viitor ale adolescentei au în vedere susţinerea afacerii derulată în familie, respectiv obţinerea unei specializări în domeniul managementului. „Planurile mele de viitor sunt legate de business-ul familiei, dar nu mă bazez exclusiv pe agricultură. Am o viziune către viitor, înspre limbi moderne, limbi străine şi management. Dacă timpul îmi va permite intenţionez să urmez cursurile a două facultăţi în paralel”, spune, cu multă ambiţie, Sandy Huprich.

Mama, model de urmat

Deşi agricultura i se pare un domeniu deloc uşor, adolescenta este încrezătoare în viitorul acestei activităţi, mai ales că beneficiază de sprijinul mamei sale, Maria Huprich. „Agricultura e un domeniu foarte complicat, trebuie să ai totul calculat, trebuie să îţi şi placă. Mai sunt şi dezamăgiri şi să fiu sinceră nu cred că aş putea face de la A la Z tot ceea ce face mama mea la fermă, pe care o admir foarte mult pentru modul în care ştie să gestioneze activitatea fermei. Cu animalele ai tot timpul de lucru, indiferent dacă e zi liberă sau nu, dacă e sărbătoare sau nu. Ele trebuie îngrijire zilnic, cu aceeaşi dragoste”, mărturiseşte tânăra fermieră care în timpul liber adoră să cânte la pian sau să danseze într-un ansamblu local de dansuri săseşti.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!