VIDEO: Căminul pentru vârstnici din Sărmaşu, în criză Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 306 Vizualizări

VIDEO: Căminul pentru vârstnici din Sărmaşu, în criză

Aleşii locali ai oraşului Sărmaşu au decis luni, 27 martie, cu ocazia unei şedinţe de lucru, acordarea unui „termen de graţie” până la sfârşitul lunii iunie 2017 Căminului pentru vârstnici din localitate, care se confruntă cu mari probleme financiare. Acestea au fost cauzate de o modificare legislativă impusă în luna iunie 2016 de Guvernul României, respectiv ca plafonul costurilor per beneficiar să fie de minim 2.000 de lei/lună, considerat mult prea mare având în vedere gradul de ocupare al Căminului, respectiv de 12 persoane la o capacitate maximă de 30, deservite de un număr de 15 angajaţi.

„Unul din motivele pentru care a scăzut numărul beneficiarilor de la 24 la 12 a fost o prevedere de sustenabilitate a persoanei asistate, a aparţinătorilor, a bugetelor locale. Nu e normal să se inverseze raportul pe normativele sociale dintre asistaţi şi angajaţi”, a afirmat ing. Ioan Mocean, primarul oraşului Sărmaşu, care a fost de părere că pentru a funcţiona în condiţii optime Căminul are nevoie de minim 20 de beneficiari.

În cele din urmă, consilierii locali au votat pentru alocarea sumei de 189.000 de lei, urmând ca la finalul lunii iunie să se ia o nouă decizie privind viitorul Căminului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE