Naționalizarea de la 11 iunie 1948 – Startul comunizării

La 11 iunie 1948 a apărut în Monitorul Oficial Legea nr 119 pentru naționalizarea întreprinderilor, industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Legea era de două ori criminală. Era de fapt o confiscare aproape nemotivată juridic și aplicarea ei începea înainte ca ea să ajungă la cunoștința publică. Acțiunea a avut procedura unui hold-up, pregătit în secret timp de un an. Firmele au fost studiate de agenți infiltrați, traseul mărfurilor, rulajul conturilor, capitalul fix și circulant de asemenea. Comisiunile județene formate din activiști comuniști, repartizate din timp, au ocupat birourile, sediile sociale, de dimineață, deși legea a fost adoptată de Marea Adunare Națională abia pe la prânz; în două ore s-a votat și în scurt timp tipărită în Monitorul Oficial. În acest răstimp s-au sigilat casele de bani, s-a interzis accesul conducătorilor la documente. În paralel instigatori profesioniști au scos muncitorii la manifestații.Sună cunoscut. 8894 de unități economice au fost naționalizate pe loc. Începea suprimarea proprietății private în România. Urmau exproprierile, colectivizarea agriculturii și naționalizarea caselor, intentări de procese, condamnări. După distrugerea elitei militare, a urmat cea a elitei economice. Clasa de mijloc, motorul oricărei națiuni, dispărea. Vilele din Cartierul Primăverii erau ocupate evident de noua aristocrație roșie. Vinerea Neagră i s-a spus acelei zile. Parcă am auzit și de Marțea Neagră, mai recent.

Comisiunile de despăgubiri erau formate din trei magistrați și aveau prin lege învestire cu putere absolută. În coada articolului 13 scria clar: „Împotiva deciziunilor acestor comisiuni nu există nicio cale de atac.” Spicuind din listele societățior introduse pentru naționalizare în anexa legii, dăm peste Fabrica de cărămizi și țigle din Mureșeni, o altă Fabrică de cărămizi din Sângheorghe de Mureș, doi producători de cherestea Toth Iosif și Elek Ioan, un producător de ulei – Moara Hedvig și Întreprinderea de uscat fructe Furnica Calaca. Insule din România au scăpat prin rezistența și ingeniozitatea locuitorilor ei. Niște gospodari din Hodac mi-au povestit că la campaniile de cooperativizare au ieșit la hotar și au împiedicat fizic acțiunile abuzive. Memoria orală spune că au existat pancarte înfipte la intrarea în localitate: „Cooperativa se termină aici. De aici începe Hodacul”. Aceste zone neatinse de molima comunizării le poți recunoaște și astăzi.

Dar pentru a sparge mitul propagandistic al necesității istorice a etatizării economiei românești să citim o statistică oficială prezentă în toate manualele de istorie. Adică pe la finele marilor ani socialiști.

PRODUCȚIILE MEDII LA HECTAR ÎNTRE ROMÂNIA ȘI FRANȚA ÎN 1980

CULTURĂ             ROMÂNIA            FRANȚA

Grâu                        2719 kg                    6060 kg
Porumb                  2959 kg                   6580 kg
Floarea soarelui   1577 kg                    2100 kg
Cartofi                   13412 kg                  30800 kg
Sfeclă de zahăr     22284 kg                56400 kg

Produceam scump și prost

Nu putem să nu remarcăm recrudescența în discursul de astăzi al coaliției de la guvernare PSD-ALDE a temelor propagandei de atunci: multinaționalele de azi estorcatoare ca și industriașii de atunci, 35000 de consultanți fiscali pentru impozitul pe gospodărie, complotul sorosist, românii exploatați, care apropo fac roșii spaniole cu 6 lei la 8 euro pe ora de muncă iar autohtonul patron o face la 12 lei cu minimul pe economie… Publicul privește cu îngrijorare aceste măsuri și simte realitatea altfel decât propagandiștii politici. Există orașe care cad economic de la o zi la alta. Investițiile cauționate doar politic și nu tehnic s-au dovedit eșecuri lamentabile. Principalul partid de guvernământ de astăzi trebuie să-și asume un eșec: 4,5 milioane de români nu au asigurat de către statul român respectarea articolului 25 din „Declarația universală a drepturilor omului” :

„Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința îngrișirea medicală și serviciile sociale necesare.”

Și acest eșec are legătură cu ziua istorică a unei crime în masă, 11 iunie 1948. În cadrul final din filmul „Ultimul țărm” al lui Stanley Kramer era apelul la o portavoce al unui funcționar care anunța evacuarea unui oraș după un cataclism atomic: „Atention, please!!”

Ioan Potolea