- redactia
- 0 comentarii
- 951 Vizualizări
Proiecte de 2 milioane de euro, în pregătire la Găneşti
22 iunie 2017Prezent la cea de-a doua ediţie a Zilei Câmpului de la Seuca, Balog Elemér, primarul comunei Găneşti, localitate situată la circa 6 kilometri de municipiul Târnăveni, ne-a acordat un interviu-fulger despre noutăţile în materiale de proiecte europene de la nivelul Primăriei comunei Găneşti.
Reporter: Ce noutăţi aveţi în privinţa proiectelor europene pentru comunitatea din comuna Găneşti?
Balog Elemér, primarul comunei Găneşti: În primul rând, suntem aproape de finalizare a procedurii de achiziţie publică pentru noua grădiniţă din localitate, deci cât de curând o să aflăm cine este câştigătorul licitaţiei şi totodată executantul construcţiei. Totodată, recent, am depus proiectul tehnic pentru asfaltarea, reabilitarea şi modernizarea străzilor din comuna Găneşti.
Rep.: Câţi kilometri de străzi sunt prevăzuţi în proiect?
B.E.: Conform proiectului, vor fi reabilitate prin asfaltare 7,4 kilometri de străzi.
Rep.: Ce alte proiecte aveţi în perspectivă, în viitorul apropiat?
B.E.: În curs de o lună, o lună şi jumătate, o să depunem proiectul tehnic pentru un proiect care vizează reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale din localităţile Găneşti şi Seuca. De asemenea, aşteptăm să se deschidă Axa pe Programul Operaţional Regional pentru a depune al patrulea proiect european care are ca obiectiv reabilitarea, extinderea şi modernizării Şcolii Gimnaziale „Fogarasi Samuel” din Găneşti
Rep.: Ce valori au aceste proiecte?
B.E.: Proiectul pentru noua grădiniţă are valoarea de 2.473.000 de lei, adică 556.000 de euro. La drumuri, avem o valoare de 1 milion de euro, iar valoarea proiectului pentru reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale este de 500.000 de euro.
A consemnat Alex TOTH
- Etichete:
- balog elemer primaria ganesti
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu