VIDEO: Makkai Grigore – UDMR și Sergiu Papuc – PSD, noii viceprimari târgumureșeni Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2286 Vizualizări

VIDEO: Makkai Grigore – UDMR și Sergiu Papuc – PSD, noii viceprimari târgumureșeni

După un an trecut din mandatul 2016-2020, Municipiul Tîrgu Mureș are viceprimari. Makkai Grigore, de profesie meteorolog, și Sergiu Papuc, avocat, au fost votați începând de ieri ca noii viceprimari ai Municipiului Tîrgu Mureș. Ambii au primit 16 voturi, însemnând cel mai probabil nouă voturi de la UDMR, trei voturi de la PSD, trei voturi de la POL și un vot de la PNL pentru Makkai Grigore și nouă voturi UDMR, 3 PSD și 4 PNL pentru Sergiu Papuc.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Tîrgu Mureș, proiectul privind alegerea unui viceprimar a fost introdus la punctul 22, la inițiativa alesului local POL Mark Christian Hermann, și a fost discutat după ce a fost parcursă întreaga ordine de zi, inclusiv cele cinci proiecte în regim de urgență.
Înainte de a se intra în dezbaterea proiectului, consilierul local social-democrat Sebastian Pui a propus un amendament potrivit căruia să fie desemnați prin vot doi viceprimari. Supus la vot, amendamentul a întrunit majoritatea voturilor.
S-a trecut apoi la întrebarea fiecărui grup politic din Consiliul Local dacă doresc să facă propuneri pentru funcția de viceprimar. Dumitru Matei de la PNL a spus în numele liberalilor că nu au nicio propunere, Sebastian Pui de la PSD l-a propus pe colegul său Sergiu Papuc, POL, prin vocea lui Radu Bălaș, a propus-o pe Gyorfy Julia, iar UDMR l-a nominalizat pe Makkai Grigore. Toți cei trei nominalizați au acceptat să candideze. După ce trei din grupurile politice au făcut câte o propunere, PNL, tot prin Dumitru Matei, l-a nominalizat pe Radu Todoran, acesta a refuzat, ca apoi următoarea propunere să fie Călin Moldovan, care a acceptat spunând: “Nu refuz”, spre amuzamentul celor prezenți în sală.
După numărarea voturilor, comisia de validare, prin președintele Bakos Levente a anunțat rezultatul scrutinului: 21 de voturi exprimate, 21 de voturi valabile, 16 voturi pentru Makkai Grigore, 16 voturi pentru Sergiu Papuc, cinci consilieri l-au preferat pe Călin Moldovan, iar Gyorfi Julia a fost susținută de către trei aleși locali.
Cei doi viceprimari au depus apoi jurământul și își vor începe mandatul imediat ce hotărârea Consiliului Local va trece de filtrul de legalitate al Instituției Prefectului jud. Mureș.

 

Makkai Grigore (65 de ani) are o experiență vastă ca parlamentar, iar ca ales local a mai deținut un mandat parțial în deliberativul trecut. Sergiu Papuc (32 de ani) este la primul său mandat de consilier local.
“Odată cu alegerea mea în funcția de viceprimar al Municipiului Tîrgu Mureș îi asigur pe cetățeni că voi duce în executiv toate proiectele propuse de PSD pentru orașul nostru și voi susține orice inițiativă care aduce dezvoltare și prestigiu. Le mulțumesc colegilor din PSD pentru încrederea acordată. Voi fi un viceprimar al tuturor, indiferent de partid politic sau etnie, iar ușa mea va fi mereu deschisă cetățenilor”, este mesajul transmis de noul viceprimar Papuc pe contul personal de Facebook după alegerea sa.

UPDATE. În căutarea votului pierdut. Un cititor ne-a semnalat că nu ies calculele nicicum. Adică au votat 21, dar au ieșit din urnă doar 20, un vot s-a pierdut undeva pe drumul dinspre urnă spre procesul verbal prin care s-a constatat rezultatul votului. Noi am ascultat înregistrarea, dar Bakos Levente spune același lucru pe care îl reținusem: 21 de voturi exprimate, 21 valabile, 16 voturi Makkai, 16 Papuc, 3 Gyorfi și 5 Călin Moldovan. Noroc că 16 este mai mare decât 12, numărul minim de voturi pe care trebuia să îl obțină fiecare viceprimar, iar rezultatele nu trebuie raportate atât de serios ca la alte alegeri când am fi stat încă o vreme pe acolo ca să se potrivească cheia :).

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE